Investiții private
Peste 150 de apartamente vor fi amenajate lângă Lacul Veneția
Șefii unei agenții imobiliare vor să construiască un bloc cu nouă etaje cu mai multe tronsoane în zona dintre ansamblul Green Park și Lacul Veneția. Proiectul aparține firmei Mapamond Agency, unde sunt asociați Ciprian Roman și Emilian Tarcan („Casa Albă”).
Amplasamentul investiției:
Investitorii au la dispoziție o suprafață de 3.541 mp pe care o dețin în proprietate încă din anul 2005. În planul urbanistic publicat de Primărie nu se arată câte tronsoane va avea blocul cu un regim de înălțime demisol, parter și nouă etaje. Însă ne putem face o idee despre potențialul de amenajare analizând indicatorii urbanistici. Mapamond Agency SRL propune o înălțime maximă de 30 metri, un procent de ocupare a terenului de 30% și un coeficient maxim de utilizare a terenul egal cu 2,8. Ținând cont și de suprafața parcelei, potențialul ajunge la peste 150 apartamente cu o suprafață medie de 50 mp, ceee ce ar însemna circa 3–4 tronsoane de bloc.
Planșa de reglementări urbanistice:
Deocamdată, planul urbanistic zonal este în faza de consultare publică. Ulterior, va intra în atenția Comisiei de urbanism și a plenului Consiliului Local. În final, după aprobarea PUZ-ului în plen, va fi emisă autorizația de construire. Dacă nu vor fi întârzieri, și în funcție de disponibilitățile financiare ale investitorilor, lucrările ar putea începe în a doua parte a acestui an.