Proiecte publice
Planul general al centurii ușoare de ocolire, varianta CJ: care este traseul exact? [hartă detaliată]
Un proiect important care ar urma să fie derulat de Consiliul Județean (CJ) în următorii ani vizează modernizarea mai multor drumuri județene din jurul Iașului, demers care ar duce, în opinia CJ, la o alternativă de ocolire a municipiului Iași.
Zilele trecute, APIX.ro a prezentat detalii despre nivelul investiției și principalele porțiuni ale „centurii ocolitoare”. Revenim asupra proiectului și publicăm, în premieră pentru presa locală, planul general al proiectului care arată, în detaliu, tronsoanele de drum unde vor fi executate lucrări.
Potrivit studiului de fezabilitate, valoarea totală a lucrărilor este estimată la circa 300 milioane lei (fără TVA). Este vorba despre modernizarea a 73 km de drum de pe teritoriul comunelor Popricani, Rediu, Lețcani, Horlești, Voinești, Mogoșești, Ciurea, Bârnova, Tomești și Holboca. Durata de execuție a fost stabilită la 24 de luni. Banii necesari ar urma să fie asigurați din fonduri europene.
„Centura ocolitoare” este formată din opt tronsoane, iar principalele patru porțiuni (care le înglobează și pe celelalte patru) sunt:
- Vânători – Lețcani (16,3 km)
- Lețcani – Cogeasca – Cucuteni – Scoposeni – Horlești – Lungani – Voinești (format acum din drumuri comunale, 16,5 km)
- Voinești – Mânjești – Budești – Piciorul Lupului – Ciurea (18,7 km)
- Ciurea – Bârnova – Tomești – Holboca – limită mun. Iași (cu legătură apoi pe str. Aurel Vlaicu, 21,5 km)