Connect with us

Prima licitație la autostrada A7: 20 de luni pentru lucrările la Ploiești – Buzău

Trafic

Prima licitație la autostrada A7: 20 de luni pentru lucrările la Ploiești – Buzău

Primul sector al autostrăzii A7 (Ploiești – Buzău, 63 km) face obiectul unei licitații de execuție lansate de către Compania de autostrăzi, potrivit ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă.

Documenția de licitație a fost încărcată miercuri în sistemul național de achiziții publice (SICAP), iar procedura va fi vizibilă după aprobarea necesară din partea autorității naționale de resort.

Până atunci, ministrul Drulă a oferit câteva detalii – termenul de execuție a lucrărilor este de 20 de luni de la semnarea contractului, iar procedura a fost împărțită în trei loturi, fiind create, astfel premisele pentru realizarea lucrărilor în paralel pe toate loturile:

  • Nod Dumbrava pe A3 București – Ploiești -> Mizil: 21 km
  • Mizil – Pietroasele: 28,35 km
  • Pietroasele – Buzău: 13,90 km

„Subliniez că licitația este pentru execuția lucrărilor adică efectiv construire. Proiectul tehnic de execuție este deja făcut și este parte din documentația de licitație. Asta înseamnă că imediat după semnarea contractului, constructorul va putea intra în teren. Sunt prevăzute 6 noduri rutiere, 42 de poduri/pasaje/viaducte, 4 parcări/spații de servicii și 2 centre de întreținere. Perdele forestiere de-a lungul întregii autostrăzi și stații de încărcare pentru vehicule electrice în spațiile de servicii”, a declarat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Potrivit oficialului guvernamental, autostrada A7 este „coloana vertebrală” a Moldovei și are o lungime de 320 km asigurând legătura dintre Pașcani și autostrada 3 trecând pe lângă Bacău, Adjud, Focșani și Buzău. A7 este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră propus în PNRR.

Ne propunem ca până la sfârșitul verii să scoatem la licitație sectorul Buzău-Focșani, iar până la sfârșitul anului Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani”, a mai spus Cătălin Drulă.

Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Trafic

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top