Connect with us

Primăria Iași întârzie publicarea actelor urbanistice pe luna iunie.UPDATE

Utile

Primăria Iași întârzie publicarea actelor urbanistice pe luna iunie.UPDATE

UPDATE. La câteva ore de la apariția acestui material, Primăria Iași a publicat atât lista autorizațiilor de construire, cât și lista certificatelor de urbanism.

După ce municipalitatea ieșeană a secretizat parte din informațiile din actele urbanistice, instituția nici măcar nu și-a mai îndeplinit obligația legală de a publica actele pe site.

De obicei, în primele zile ale lunii curente erau publicate pe site-ul municipalității atât lista cu autorizațiilor de construire, cât și pe cea cu certificatele de urbanism emise în luna precedentă. Deși suntem la mijlocul lunii iulie, Primăria încă nu a dat publicității beneficiarii actelor urbanistice din luna iunie.

Amintim că Primăria Iași este singura municipalitate din țară care a ales să secretizeze numele persoanelor fizice din listele actelor urbanistice. Măsura a stârnit destule controverse, dar Autoritatea Națională pentru Supravegherea Datelor Personale a evitat, până acum, să se pronunțe tranșant.

Reprezentanții municipalității nu au clarificat încă motivele pentru care actele urbanistice pe luna iunie nu au fost date publicității.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Utile

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top