Investiții private
Primele detalii despre noul ansamblu din Galata, întins pe 6 ha: aproape 40 de blocuri și vile vor fi construite
Un nou ansamblu cu vile și blocuri (regim mic și mediu de înălțime) va fi construit în zona Galata: proiectul a primit avizul de oportunitate în luna februarie 2024 (link), iar, la mijlocul lunii aprilie, va face obiectul unei dezbateri publice.
În planșele urbanistice aferente documentației apar 22 de blocuri și 16 vile (8 sunt duplexuri). Regimul de înălțime al construcțiilor este de parter cu 2 etaje la locuințele individuale și cu 3 sau 5 etaje la cele colective. Proprietarul, o persoană fizică stabilită în străinătate, deține 60.000 mp, iar 35% din suprafață ca fi ocupată de imobilele propuse.
- Citește și HARTĂ În ce zone din Galata va fi extinsă rețeaua electrică: cel puțin 1.400 de beneficiari
„Parcarea va fi amenajată atât la suprafața terenului, în subsolul terenului, în aer liber, cât și în cadrul construcțiilor propuse”, se arată în proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ), în condițiile în care numărul acestora va fi calculat la momentul depunerii documentației pentru obținerea autorizației de construire. Până la acel moment, inițiatorii proiectului trebuie să primească undă verde la consilierii locali, iar investiția va ajunge în plenul deliberativului după etapa de consultare publică.
„Din punct de vedere al circulației existente, se constată ca disfuncționalitate majoră starea drumurilor. Acestea nu sunt modernizate în integralitatea lor, neavând starea, lățimea și finisajul corespunzătoare. De asemenea, nu sunt iluminate pe toată lungimea lor”, se precizează în PUZ. În proiect se arată că va fi cedată o suprafață de 6.000 mp către domeniul public pentru circulații auto și încă 2.500 mp pentru trasee pietonale, astfel încât să fie facilitat un acces mai bun în zonă.
Din punct de vedere al regimului de înălțime, construcțiile propuse se încadrează în vecinătăți. Conform avizului emis de Primărie, terenul a fost împărțit în trei unități teritoriale de referință:
- cea mai mare UTR are 28.600 mp și este o zonă dedicată locuințelor colective, serviciilor și activităților de comerț. Regimul de înălțime propus este parter și 3 etaje. Blocurile vor ocupa o treime din suprafață, iar coeficientul de utilizare a terenului (1) permite investitorului să amenajeze câteva sute de apartamente
- după suprafață, a doua UTR are 16.600 mp și are aceleași funcțiuni stabilite precum cele menționate mai sus, dar regimul blocurilor este altul: parter și 4 etaje
- cea de-a treia UTR are o suprafață de 14.800 mp și este dedicată construirii de locuințe individuale și colective, cu un regim parter și 2 etaje