Investiții private
Complex modern de clădiri în locul fostelor hale avicole de la Lețcani
Compania ieșeană FYA Trans pregătește reconversia unui fost amplasament zootehnic din Lețcani într-un ansamblu de spații de depozitare și birouri administrative. Investiția este propusă pe un teren de aproape 9.000 mp situat pe strada Agricultorilor nr. 2, în apropierea drumului european E583.
Proiectul presupune demolarea completă a nouă corpuri de clădire utilizate în trecut ca hale pentru creșterea păsărilor și construirea, pe același amplasament, a patru clădiri noi cu funcțiuni de depozitare și birouri. Potrivit memoriului de prezentare, halele existente au fost ridicate în anii 1970-1980 și sunt într-o stare avansată de degradare, fiind abandonate de mai mult timp. Proprietarul susține că refacerea acestora ar presupune costuri mai mari decât reconstruirea integrală.

Amplasamentul are o suprafață de 8.960 mp și găzduiește în prezent nouă hale avicole și un corp separat utilizat ca service auto. Noile construcții vor avea regim de înălțime parter plus etaj parțial (P+1E parțial) și vor fi realizate pe structură metalică, cu panouri termoizolante de tip sandwich și fundații din beton armat.
Fiecare dintre cele patru corpuri propuse va avea o amprentă la sol de aproximativ 746 mp și o suprafață desfășurată de peste 900 mp. La parter sunt prevăzute zone de depozitare de circa 560 mp, alături de spații administrative, grupuri sanitare și oficii, iar la etaj vor funcționa birouri suplimentare. În total, proiectul va genera peste 3.600 mp de spații construite destinate activităților logistice și administrative.
Documentația arată că noile clădiri vor fi destinate închirierii către diverse societăți comerciale. Beneficiarul precizează că în depozite vor fi stocate exclusiv produse și materiale nepoluante, fără impact asupra mediului sau a locuințelor din vecinătate. Cea mai apropiată locuință se află la aproximativ 70 metri de viitoarele construcții.
Pe teren vor fi amenajate și 12 locuri de parcare, iar apele pluviale vor fi colectate într-un sistem local de epurare și stocare. Potrivit bilanțului teritorial, aproape 20% din suprafața terenului va rămâne ocupată de spații verzi.
Zona în care este propusă investiția și-a schimbat semnificativ profilul în ultimele decenii. Dacă la momentul construirii halelor avea un caracter predominant agro-zootehnic, în prezent este dominată de hale industriale, spații logistice, showroom-uri și servicii auto. Tocmai această transformare este invocată de proiectant pentru justificarea conversiei fostului complex avicol într-un ansamblu modern de depozitare și birouri.






