Utile
Reguli UE stricte, aprobate pentru construcții: din 2028, toate clădirile noi vor trebui să aibă emisii zero
Parlamentul European (PE) a aprobat un plan de măsuri cu scopul declarat de a crește rata renovărilor și reduce consumul de energie și emisiile de gaze cu efect de seră. Potrivit unui studiu invocat de PE, în prezent, clădirile produc 36% din emisiile de gaze cu efect de seră, se arată într-un comunicat remis redacției Apix.ro.
Revizuirea propusă a Directivei privind performanța energetică a clădirilor urmărește să reducă substanțial emisiile de gaze cu efect de seră (GES) și consumul de energie în sectorul construcțiilor din UE până în 2030, dar și să obțină neutralitatea sa climatică până în 2050. Ea urmărește și să crească rata de renovare a clădirilor ineficiente din punct de vedere energetic și să îmbunătățească schimbul de informații despre performanța energetică, arată PE.
Obiective de reducere a emisiilor
Toate clădirile noi ar trebui să aibă emisii zero începând cu 2028, cu excepția clădirilor noi ocupate, exploatate sau deținute de autoritățile publice, pentru care termenul ar fi anul 2026. Toate clădirile noi ar trebui să fie echipate cu tehnologii solare până în 2028, dacă acest lucru este posibil tehnic și fezabil economic. În cazul clădirilor rezidențiale care fac obiectul unor renovări majore, termenul ar fi anul 2032.
Clădirile rezidențiale ar trebui să se încadreze cel puțin în clasa de performanță energetică E până în 2030 și D până în 2033, pe o scară de la A la G. Litera G corespunde unei proporții de 15 % care cuprinde clădiri cu cele mai slabe performanțe din parcul imobiliar național al unui stat membru. Clădirile nerezidențiale și publice ar trebui să atingă aceleași standarde până în 2027 și, respectiv, 2030. Îmbunătățirea performanței energetice poate lua forma unor lucrări de izolare sau de îmbunătățire a sistemului de încălzire. Ea ar trebui să fie efectuată atunci când o clădire este vândută sau supusă unei renovări majore sau, pentru clădirile închiriate, atunci când se semnează un nou contract.
Statele membre vor stabili măsurile necesare pentru a atinge aceste obiective în planurile lor naționale de renovare.
Măsuri de sprijin împotriva sărăciei energetice
Aceste planuri naționale de renovare ar trebui să includă scheme de sprijin pentru a facilita accesul la granturi și la finanțare. Statele membre vor trebui să creeze puncte de informare gratuite și sisteme de renovare neutre din punctul de vedere al costurilor. Măsurile financiare ar trebui să ofere prime importante pentru renovările substanțiale, în special în cazul clădirilor cu cele mai slabe performanțe, iar gospodăriile vulnerabile ar trebui să beneficieze de granturi și subvenții specifice.
Derogări
Noile norme nu s-ar aplica în cazul monumentelor, iar țările Uniunii vor putea decide să excludă și: clădirile protejate pentru calități arhitecturale sau istorice speciale, clădirile tehnice, clădirile utilizate temporar, precum și bisericile și lăcașurile de cult. Statele membre vor putea, de asemenea, să introducă o excepție în cazul locuințelor sociale publice, dacă renovările ar determina creșteri ale chiriilor care nu pot fi compensate prin economiile la facturile la energie.
- Citește și Cum arată biroul anului 2023? Topul tendințelor care vor modela cererea de spații pentru birouri
Eurodeputații doresc, de asemenea, să permită statelor membre să ajusteze noile obiective pentru anumite părți ale parcului lor imobiliar, în funcție de fezabilitatea economică și tehnică a renovărilor și de disponibilitatea forței de muncă calificate.
„Creșterea prețurilor la energie au scos în evidență necesitatea eficienței energetice și a măsurilor de economisire a energiei. Îmbunătățirea performanței clădirilor europene va reduce facturile și dependența noastră de importurile de energie. Dorim ca directiva să reducă sărăcia energetică, să reducă emisiile și să ofere medii interioare mai bune pentru sănătatea oamenilor. Aceasta este o strategie de creștere pentru Europa, care va oferi sute de mii de locuri de muncă de bună calitate, la nivel local în industria construcțiilor, a renovărilor și a energiei regenerabile, îmbunătățind în același timp bunăstarea a milioane de persoane care trăiesc în Europa”, a declarat Raportorul pentru Directiva privind performanța energetică a clădirilor, Ciarán Cuffe (Verzi/ALE, Irlanda), citat într-un comunicat remis redacției.
- Citește și Toate clădirile care vor fi construite trebuie să aibă consum energetic aproape zero – proiect
Potrivit comunicatului, Parlamentul și-a adoptat poziția cu 343 voturi pentru, 216 împotrivă și 78 abțineri. Eurodeputații vor începe acum negocierile cu Consiliul pentru a conveni asupra formei finale a proiectului de lege.
Mai multe detalii despre această inițiativă și etapele de implementare pot fi consultate la următoarele linkuri:
- Consultă texul adoptat
- Vezi înregistrarea video a dezbaterii
- Urmărește conferința de presă organizată de raportor
- Fișă de procedură
- EP Research: Revizuirea Directivei privind performanța energetică a clădirilor: pachetul „Pregătiți pentru 55” (EN)
- Începând cu 2028, toate clădirile noi vor avea emisii zero – 2026 pentru cele publice © AdobeStock/Lichtwolke99