Connect with us

SCHIȚĂ Cum va arăta nodul de mare viteză dintre A7 și A8, de lângă Pașcani

Proiecte publice

SCHIȚĂ Cum va arăta nodul de mare viteză dintre A7 și A8, de lângă Pașcani

Fostul secretar de stat din cadrul Ministerul Transporturilor Adrian Covăsnianu a prezentat situația la zi a proiectelor pentru construirea de autostrăzi în Moldova, în urma ședinței tehnice care a fost organizată de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. De remarcat că termenele asumate de CNAIR pentru lansarea licitațiilor de execuție în cazul tronsoanelor din A7 nu vor fi respectate, așa cum APIX.ro a scris recent.

Covăsnianu a prezentat detalii despre fiecare proiect în parte și a publicat o schiță a noului de mare viteză dintre autostrăzile A7 și A8.

Nodul rutier A7 – A8, în apropiere de Pașcani

Stadiul autostrăzii A7 Ploiești – Pașcani

  • Tronsonul Ploiești – Buzău (63 km): licitația de execuție este în derulare, sunt în evaluare cele 39 de oferte depuse
  • Tronsonul Buzău – Focșani (82 km): Studiu de Fezabilitate+Proiect Tehnic în desfășurare. Studiul geotehnic cu observațiile CNAIR este în lucru și se va preda săptămâna aceasta de către proiectant inclusiv cu analiza geofizică. Studiul de Fezabilitate se va preda săptămâna aceasta preluand integrat si răspunsurile la clarificările licitației de execuție de pe Ploiești-Buzău. Procedura de mediu se preconizează a fi demarată după jumătatea lunii octombrie. Ca o veste bună e de precizat că s-au identificat suprafețele necesare a fi defrișate la nivel de unitate amenajistică (U.A.) și unitate de producție (U.P.) și s-au lămurit inter-instituțional aceste aspecte. „Consider că dacă depășim procedurile anterior descrise putem avea proiectul avizat la finele lunii octombrie iar in noiembrie se poate obtine Acordul de Mediu” – Adrian Covăsnianu.
  • Tronsonul Focșani – Bacău (96 km): Studiu de Fezabilitate+Proiect Tehnic în desfășurare. Se menține termenul estimat de 08.10.2021 pentru depunerea studiului geotehnic. Ulterior la cateva zile se poate depune si Studiul de Fezabilitate. Daca se depune SEA (Studiu de Evaluare Adecvata)+SEICA (Studiu de Evaluarea a Impactului asupra Corpurilor de Apa) + RIM (Raport de Impact asupra Mediului) în luna octombrie, cu un efort suplimentar si conjugat in noiembrie 2021 putem avea Acordul de Mediu. Ulterior într-o manieră super accelerată se poate convoca CTE CNAIR, CTE MT, CIALP MDRAP, aproba HG de indicatori tehnico-economici si in trimestrul I al anului 2022 sa se lanseze licitatia de executie.
  • Tronsonul Bacău – Pașcani (77 km): Studiu de Fezabilitate+Proiect Tehnic în desfășurare. Campania de foraje geotehnice continuă cu studiile geotehnice suplimentare pentru zona nodului de mare viteză dintre A7 și A8. Situația apărută în zona Pildești-Simionești tinde să se rezolve. Primele 2 etape aferente studiului hidrologic solicitat de INHGA au fost finalizate. Urmează a fi executate cele 2 foraje necesare in zona. Proiectantul se află în etapa de ofertare și negociere a forajelor necesare. Etapa de teren, măsurătorile debite + calitate apă durează câteva săptămâni. Condiționat de cele detaliate mai sus procedura de obtinere a Acordului de Mediu se prelungeste catre jumatatea lunii noiembrie 2021. Prin urmare calendarul actualizat “impinge” acest proiect catre inceputul anului 2022. Cu toate acestea, pe măsură ce se maturizează proiectul se pot suprapune etapele și convoca CTE CNAIR, CTE MT, CIALP MDRAP in vederea avizarii. Din 2022 se poate lansa procedura pentru licitatia de Executie a acestui proiect.

Stadiul autostrăzii A8 Ungheni – Tg Mureș

  • Podul de la Ungheni (1,1 km): Procedura de obtinere a Acordului de Mediu este in desfășurare. S-a depus SEA (Studiul de Evaluare Adecvată) actualizat la APM Iași. APM Iași analizează documentația și a solicitat punct de vedere de la ANANP. Am solicitat accelerarea procedurilor. Conform ultimele discutii pe care le-am purtat cu APM Iasi în câteva zile se va formula un răspuns asupra documentației predate. Trimestrul III al anului 2022 este perioada preconizată pentru obținerea Acordului de Mediu. Ulterior către finalul anului 2022 se poate lansa licitația de Proiectare+Execuție.
  • Tronsonul Ungheni – Iași – Tg Neamț (100 km): Documentații în realizare – studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție. S-a demarat campania de teren pentru deminare pe primii 32 de km respectiv sectorul 1 dintre Motca si Tg. Frumos. Această etapă este inclusă în contract deci nu e o noutate pentru proiectantul câștigător. După deminare trebuie să se demareze, într-o manieră accelerată și cu mobilizarea adecvată/contractuală a forezelor, campania de foraje geotehnice. Personal consider că se întrevăd deja primele elemente de întârziere. Termenul real al acestui proiect este de minim 2 ani și 6 luni (30 luni) si nu doar 25 luni!
  • Tronsonul Tg Neamț – Tg Mureș (211 km): Studiul de fezabilitate în curs. Calendarul asumat cu CNAIR rămâne (încă!) în vigoare respectiv: SF pe capete (Motca-Leghin+Tg. Mures-Miercurea Nirajului) in 10.2021. SF pe interior/între capete (Leghin-Miercurea Nirajului) in 12.2021. Acord de Mediu pe capete (Motca-Leghin+Tg. Mures-Miercurea Nirajului) in 03.2022. Acord de Mediu pe interior (Leghin-Miercurea Nirajului) in 07.2022. Incep să se primească primele rezultate de la laboratoare pentru studiile geotehnice realizate. Se continuă studiile geofizice pe zonele inaccesibile realizării studiilor geotehnice.

În ceea ce privește autostrada Pașcani – Suceava (101 km), care asigură continuitatea autostrăzii A7, Covăsnianu arată că, în prezent, se lucrează la studiul de fezabilitate și proiectul tehnic de execuție. „Etapa de campanie geofizică are o mobilizare scăzută. Incep să se acutizeze primele sincope in implementarea acestui proiect ca urmare a unei mobilizari reduse de utilaje. Ca urmare a depistării cazurilor de coronavirus în rândul proiectanților de specialitate, campania de forare pe Pașcani-Suceava a avut de suferit și se va relua de săptămâna aceasta. Pentru a accelera și forța derularea proiectului, CNAIR va da în curând ordin de mobilizare. Ridicarea topografică a fost finalizată pe sectorul Pașcani-Suceava și urmează să se încheie în săptămâna 04.10-08.10 și pe secțiunea Suceava-Siret. Data contractuală de finalizare a proiectării este luna octombrie 2022. Din experiența celorlalte proiecte consider că acest termen va fi depășit”, a spus Covăsnianu.

De asemenea, în cazul autostrăzii Bacău – Brașov (165 km), au fost efectuate studii geotehnice preliminarii. „Analiza Multi-Criterială este finalizată și înaintată spre verificare către JASPERS. Încă nu avem un răspuns de la JASPERS. Față de săptămâna trecută nu avem niciun progres. Posibil A13 va avea soarta majorității proiectelor intarziate lipsind mobilizarea corespunzătoare/contractuală a forezelor geotehnice”, a mai spus Covăsnianu.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Proiecte publice

To Top