Sebastian Săvescu, președintele OAR Iași: De la o poveste la o construcție (I)

Acest articol deschide o serie de trei texte despre valoarea arhitectului și despre influența pe care proiectul de arhitectură o poate avea asupra unei investiții. Discuția îi privește mai ales pe cei care înțeleg că, atunci când investesc resurse importante, au nevoie de mai mult decât de documentația necesară autorizării. Au nevoie de un proiect care să le folosească eficient resursele, să le îndeplinească obiectivele și să îi reprezinte. Pentru ei, construcția nu este doar un obiect fizic care răspunde unei nevoi, ci expresia unei dorințe, a unei etape de dezvoltare și, adesea, a unei identități.

Există, firesc, și un segment al pieței care caută soluția cea mai ieftină, cea mai simplă sau cea mai rapidă și care privește serviciul de proiectare doar ca pe o etapă necesară pentru validarea și autorizarea unei construcții care trebuie să răspundă unei nevoi imediate. Acest segment va exista întotdeauna, dar nu despre el este această serie.

Orice construcție începe înainte de prima linie trasată. Începe cu o poveste.

Poate fi povestea unei familii care își dorește o casă potrivită modului său de viață. A unei companii care, după ani de ani de activitate, decide să își construiască propriul sediu. A unui antreprenor care vede într-un teren posibilitatea unei investiții într-un hotel, a unei clădiri de birouri sau a unui ansamblu rezidențial. Ori povestea unei comunități care își dorește o școală, de o piață, de un parc sau de o clădire publică mai bună.

La început, această poveste conține rareori toate părțile, toate situațiile posibile sau toate personajele și aproape niciodată nu are o formă precisă. Ea conține nevoi, aspirații, resurse, constrângeri, exemple admirate, temeri, experiențe anterioare și, uneori, contradicții. Nu toate sunt clar definite sau  complet analizate. Uneori conține și câteva imagini văzute de beneficiar, mai mult sau mai puțin compatibile sau posibile. Beneficiarul poate ști foarte bine ce își dorește să obțină ca utilitate, fără să știe încă în ce formă poate fi construit acel lucru ca să îi răspundă cel mai bine dorințelor sale.

Aici începe munca arhitectului.

Cel care pornește de la foaia albă

În întregul flux investițional participă numeroși profesioniști și instituții. Autoritățile verifică respectarea reglementărilor și emit avize sau autorizații. Inginerii dimensionează structura și instalațiile. Furnizorii propun materiale, produse și tehnologii. Constructorii organizează și execută lucrările.

Arhitectul este însă cel care, în mod fundamental, pornește de la o foaie albă și de la povestea investitorului.

El trebuie să transforme o intenție, încă lipsită de formă fizică, într-o primă configurație coerentă. Să înțeleagă terenul, tema de proiectare, bugetul, reglementările, tehnologia și modul în care clădirea va fi utilizată. Să le pună în legătură și să construiască o logică pe care ceilalți specialiști să o poată dezvolta, verifica, calcula și pune în operă.

Această poziție este una aparte. Arhitectul nu intervine doar asupra unor cerințe deja definite. De multe ori, el contribuie chiar la definirea lor.

O familie poate cere patru dormitoare, dar întrebarea importantă este cum va evolua casa odată cu familia. O companie poate solicita un anumit număr de birouri, însă problema reală poate fi felul în care circulă informația, cum lucrează echipele și cum sunt primiți clienții sau partenerii. Un investitor poate urmări o anumită suprafață construită, dar valoarea investiției va depinde de raportul dintre suprafața construită si cea efectiv utilizabilă, de calitatea spațiilor obținute și de eficiența în utilizare.

Prima responsabilitate a arhitectului este, prin urmare, nu doar să ofere răspunsuri, ci să formuleze întrebările corecte.

De la intenție la concept

În limbajul curent, conceptul de arhitectură este asociat uneori cu imaginea clădirii: forma sa, fațada, materialele sau caracterul vizual. În realitate, conceptul este mult mai mult.

El este ideea care ordonează întregul proiect.

Conceptul stabilește cum este așezată construcția pe teren, cum sunt organizate funcțiunile, cum circulă oamenii și materialele, cum pătrunde lumina, cum se raportează interiorul la exterior și cum poate evolua clădirea în timp. El influențează structura, instalațiile, consumurile, costurile și chiar modul în care investiția poate fi realizată în etape.

O idee bună nu complică neapărat construcția. Adesea, o simplifică.

Poate reduce traseele inutile, poate grupa funcțiunile care trebuie să lucreze împreună și poate evita suprafețe care ar fi construite și plătite fără să producă o valoare reală. Poate găsi o relație mai bună cu lumina și cu orientarea terenului. Poate permite o extindere ulterioară fără intervenții majore. Poate genera o imagine recognoscibilă prin proporție și coerență, nu prin materiale costisitoare sau gesturi formale excesive.

De aceea, conceptul de arhitectură nu este un desen preliminar care urmează să fie înlocuit de „proiectul adevărat”. Este principiul pe baza căruia întregul proiect va fi construit.

Dacă ideea inițială este slabă, etapele următoare o pot detalia, dar cu greu îi mai pot corecta complet lipsa de logică. Dacă ideea este bună, ea poate ghida coerent toate deciziile ulterioare.

Arhitectul nu transcrie intenții. Interpretează și amplifică dorințe.

Un proiect bun nu este o transcriere literală a solicitărilor beneficiarului.

Investitorul aduce în relația cu arhitectul cunoașterea propriei activități, a propriilor nevoi și a resurselor de care dispune. Arhitectul aduce experiența mai multor proiecte, capacitatea de a compara soluții, de a anticipa consecințe și de a vedea oportunități care nu sunt evidente la început.

Valoarea apare din întâlnirea celor două forme de cunoaștere.

Arhitectul trebuie să asculte povestea investitorului, dar nu doar pentru a o reproduce. Trebuie să o înțeleagă, să o clarifice și, atunci când este posibil, să o amplifice.

Uneori, beneficiarul cere o soluție pentru că aceea este singura pe care o poate imagina. Rolul arhitectului este să înțeleagă obiectivul din spatele cerinței și să verifice dacă există o variantă mai bună.

De exemplu, solicitarea unui spațiu mai mare poate ascunde, de fapt, nevoia unei organizări mai bune. Dorința unei clădiri reprezentative poate fi rezolvată nu printr-o formă extravagantă, ci printr-o proporție corectă, un acces bine marcat și o relație coerentă între interior, fațadă și spațiul exterior. Cererea unui număr mare de încăperi poate fi înlocuită, uneori, prin spații flexibile, capabile să răspundă mai multor utilizări.

Multe din tensiunile acestei relații apar când arhitectul  înlocuieștr intenția investitorului cu propria ambiție sau i se cere să se limiteze la rolul unui operator care desenează ceea ce i s-a spus.

Valoarea sa stă tocmai în capacitatea de a transforma dorința inițială într-o soluție mai clară, mai coerentă și mai puternică.

De ce valoarea unei idei nu se măsoară în numărul de planșe

Munca arhitectului presupune timp, studiu, desene, calcule, coordonare și numeroase documente. Toate acestea sunt necesare și trebuie organizate, estimate și remunerate corect.

Dar ele nu descriu complet valoarea proiectului.

Numărul de ore poate măsura efortul. Numărul de planșe poate indica volumul documentației. Niciunul nu poate cuantifica singur calitatea ideii care stă la baza acesteia și impactul pe care o decizie îl poate avea asupra întregii investiții.

Calitatea unei povești nu este dată de numărul de pagini. Uneori, o fabulă de câteva rânduri poate avea un impact mai puternic și poate rămâne relevantă mai mult timp decât trei volume de câte o mie de pagini.

La fel se întâmplă și în arhitectură.

O decizie aparent simplă, luată la momentul potrivit, poate avea consecințe majore. Mutarea unei circulații poate elibera suprafețe utile. O altă orientare a clădirii poate îmbunătăți lumina naturală și confortul. Alegerea unei trame structurale potrivite poate permite adaptări viitoare. Poziționarea corectă a accesului poate schimba relația cu strada și modul în care este perceput întregul ansamblu.

Uneori, cea mai valoroasă contribuție a arhitectului este tocmai eliminarea unei complicații.

Rezultatul poate părea simplu, firesc și evident. Dar ceea ce pare evident la final este adesea rezultatul unui proces în care au fost testate și eliminate numeroase variante mai slabe.

Valoarea nu stă în complexitatea aparentă a soluției, ci în claritatea sa.

Prima construcție este logica proiectului

O clădire nu este rezultatul unui singur profesionist. Ea se naște prin colaborarea dintre beneficiar, arhitect, ingineri, consultanți, autorități, furnizori și constructori.

Înainte însă ca toate aceste contribuții să se întâlnească, investiția are nevoie de o structură inițială. De o idee suficient de clară pentru a putea fi dezvoltată tehnic și suficient de solidă pentru a rezista numeroaselor decizii care vor urma.

Aceasta este prima construcție a arhitectului: nu clădirea însăși, ci logica proiectului.

Ea transformă povestea investitorului într-un sistem de spații, relații, priorități și decizii. Din acel moment, ideea poate fi calculată, avizată, detaliată și construită.

Dar valoarea arhitectului nu se manifestă identic în toate investițiile. În cazul unei case, ea poate însemna calitatea vieții și adaptarea la nevoile unei familii. În cazul unui hotel, al unui ansamblu rezidențial sau al unei hale, poate însemna eficiență economică, funcționare și diferențiere pe piață. În cazul unei școli, al unei piețe sau al unui parc, valoarea se extinde asupra unei întregi comunități.

Următorul articol va analiza aceste trei paliere — investiția pentru uz propriu, investiția destinată valorificării economice și investiția publică — și modurile diferite în care un proiect bun produce valoare în fiecare dintre ele. Cel de-al treilea va urmări efectele concrete ale proiectării asupra resurselor, costurilor, riscurilor, performanței și imaginii unei investiții.