Proiecte publice
Spitalul regional Iași: Co-finanțatorul proiectului reconfirmă sprijinul financiar
Banca Europeană de Investiții (BEI) a reconfirmat că va participa la finanțarea lucrărilor de construire a spitalelor regionale din Iași, Cluj și Craiova. Potrivit reprezentanților BEI, cel mai avansat proiect este cel de la Iași.
În decembrie 2020, Guvernul a aprobat contractarea unui credit de 250 milioane euro pentru co-finanțarea construirii SRU Iași, în condițiile în care demersul a început încă din toamna anului trecut. La acel moment, reprezentanți ai executivului spuneau că există acordul de principiu al BEI și urmează să fie semnat contractul. De atunci, nu au mai existat informații publice cu privire la stadiul contractării împrumutului.
- Citește și Opt asocieri, în care sunt implicate 50 de firme, vor să proiecteze lucrările la spitalul regional
În schimb, într-o conferință online desfășurată joi, conducătorul reprezentanței BEI în România a anunțat că urmează semnarea contractului pentru SRU Iași. Construirea spitalului regional la Iași va costa circa 500 milioane euro (citește detalii despre necesarul de costuri).
„Sprijinul nostru nu se încheie în faza de consultanţă, ci vom continua cu finanţarea şi suntem aproape de semnarea primului împrumut pentru spitalul din Iaşi. Iar pe parcursul anului 2021 avem în vedere să ne întărim susţinerea financiară pentru spitalele regionale din Craiova şi Cluj. Poate vor mai fi şi altele. Purtăm discuţii şi avem o cooperare bună cu ministrul şi ministerul sănătăţii din România. Vrem să susţinem sectorul şi în anii care urmează”, a spus Lara Tassan-Zanin.
- De precizat că studiul de fezabilitate aferent celor trei spitale regionale au fost realizate cu fonduri de la BEI. APIX.ro a publicat de-a lungul timpului numeroase informații legate de acest proiect: la acest link puteți consulta modul în care va arăta spitalul
SRU Iași are, teoretic, toate șansele să fie finalizat până în anul 2030 printr-un mecanism de finanțare cu fonduri de la Comisia Europeană și Guvern, ambele entități participând cu 50% la valoarea proiectului de circa 500 milioane euro. Dacă co-finanțarea Guvernului este asigurată prin creditul BEI, banii europeni sunt prevăzuți pe un program operațional de sănătate în exercițiul bugetar european 2021 – 2027.
Proiectul SRU este unul fazat, în condițiile în care contractul de finanțare europeană a fost deja semnat.