Connect with us

Tătărași: Clădire cu 7 etaje pe o fâșie de teren înconjurată de străzi/O nouă anomalie urbanistică?

randare imobil birouri tatarasi doi baieti

Investiții private

Tătărași: Clădire cu 7 etaje pe o fâșie de teren înconjurată de străzi/O nouă anomalie urbanistică?

Un proiect urbanistic ce stârnește controverse este pe punctul de a ajunge în plenul Consiliului Local (CL). APIX.ro a mai scris despre acest proiect în trecut, iar acum investiția a ajuns în etapa de finalizare a consultării publice: surprinzător, nimeni nu a avut de comentat.

Proiectul este propus de persoane fizice în Tătărași, în zona Doi Băieți, și presupune construirea unei clădiri de birouri cu un regim de până la 7 etaje pe un teren cu o suprafață de 667 mp, pe o „insulă” unde se află acum câteva spații comerciale cu regim parter. Regimul de înălțime este cu două niveluri în subsol, parter, 5 etaje și încă două etaje restrânse. Înălțimea maximă a imobilului este propusă la 30 metri, respectiv cât un bloc cu parter și 8 sau 9 etaje.

Terenul se află între străzile Ciurchi și Vasile Lupu, lângă amplasamentul pe care Flux are în plan ridicarea unui ansamblu imobiliar, proiect respins în prezent la nivel de comisii. Clădirea ar urma să găzduiască birouri, dar, la ultimele două etaje, sunt propuse „locuințe de serviciu”.

Terenul are o formă triunghiulară și este înconjurat de străzi

Planul Urbanistic Zonal (PUZ), publicat de Primărie pentru etapa de consultare publică, prevede construirea unui imobil cu funcțiuni complexe: sediu firmă, birouri și spații comerciale.

Potrivit bilanțului teritorial propus, noul imobil va ocupa 300 mp din amplasament, în timp ce circulațiile vor fi pe 267 mp, iar spațiile verzi pe 100 mp.

Accesul viitorilor chiriași și locatari se va putea face la clădire printr-o trecere de pietoni propusă de investitor

În ceea ce privește funcțiunilor imobilului, până la etajul 5 sunt prevăzute birouri, iar la etajele 6 și 7 sunt propuse nu mai puțin de 12 locuințe de serviciu.

Pe teren sunt acum câteva spații comerciale
În centru se află clădirea propusă. În stânga sunt trecute clădirile propuse de Flux, dar PUZ-ul acestei companii încă nu este avizat – imobilele nu există

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Investiții private

To Top