Investiții private
Turnul Horeca din Rosetti, la un pas de a fi aprobat
O firmă IT vrea să construiască un centru de servicii (horeca, loisir, comerț) pe bld. C.A. Rosetti, la „granița” dintre Iași și Popricani pe un teren care are o suprafață de 4.200 mp. Cel mai probabil, planul urbanistic zonal (PUZ) va fi aprobat până la finalul anului de către Consiliul Local (CL).
În acte, investitorul este firma A&S Development SRL, o companie ieșeană specializată în activități de consultanță în tehnologia informației. Anul trecut, firma a avut o cifră de afaceri de sub 850.000 lei cu un profit de circa 140.000 lei.
Propunerea urbanistică vizează amenajarea unei clădiri cu două niveluri în subsol, demisol, parter și 12 etaje. Zona este una acum neamenajată, iar în proximitate nu există construcții, dar, la circa 300 metri, spre Iași, este propus un ansamblu de blocuri cu 350 de locuințe.
În prezent, proiectul de PUZ a intrat în etapa de consultare publică, procedură care se va încheia săptămâna viitoare și, ulterior, planul urbanistic va intra în circuitul de avizare de la Primărie. Firma IT a achiziționat terenul din Rosetti în toamna anului trecut.
„Prin amplasarea într-o astfel de zonă a unor funcţiuni mixte, se disting în primul rând necesităţile ce ţin de dotarea edilitară minimă, necesare unei astfel de zone ce se doreşte a se dezvolta în viitor. Oportunitatea principală o reprezintă prezenţa amplasamentului în vecinătatea unei căi de circulaţie de trafic major, a dotărilor edilitare precum şi situarea amplasamentului adiacent unei zone în continuă dezvoltare.În acest spaţiu ar fi oportună dezvoltarea unor funcţiuni ce pot da o dinamică a spaţiului vizual perceput de-a lungul bulevardului C. A. Rosetti”, se precizează în proiectul de PUZ.