Proiecte publice
Un nou deviz de lucrări pentru modernizarea bld. Poitiers: costurile cresc cu 30%
Primăria a primit undă verde pentru proiectarea și execuția lucrărilor la bld. Poitiers încă din luna mai 2023, odată cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției de Consiliul Local (CL). Însă, municipalitatea nu a lansat licitația iar, între timp, modificări legislative duc la creșteri de preț.
Noul deviz de lucrări arată un necesar de finanțare de 66 milioane lei, un plus de 15 milioane lei: acești bani sunt prevăzuți într-un capitol nou introdus în deviz în baza unor hotărâri de guvern din noiembrie 2023. Modificarea legislativă face referire la toate investițiile publice.
Astfel, Primăria Iași a fost obligată să prevadă o „marjă de buget” în cazul unei eventuale creșterii de preț pe următoarele categorii de cheltuieli: amenajare teren, relocare utilității, studii tehnice (inclusiv proiectare), lucrări de modernizare (inclusiv cu partea de organizare de șantier). În acelaşi timp, a fost prevăzută o sumă suplimentară ca „rezervă de implementare pentru ajustare de preţ”.
- Citește și Cât va costa amenajarea drumului provizoriu pe care va fi deviată circulația de pe pasajul Socola
Potrivit viceprimarului Daniel Juravle, fondurile suplimentare vor fi cheltuite doar dacă situația din teren o va impune. Săptămâna trecută, primarul Mihai Chirica declara, că municipalitatea va lansa licitaţia de modernizare a bld. Poitiers în cursul lunii februarie, fondurile fiind asigurate de la bugetul local.
Decizia de actualizare a indicatorilor tehnico-economici în cazul bld. Poitiers va fi adoptată luni de către CL. Alte două hotărâri similare au ca obiect devizele de lucrări în cazul reabilitarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” (28 mil. lei, o creștere de circa 9 mil. lei) și reabilitarea str. Podișului (3,6 mil. lei, o creștere cu 855.000 lei).