Proiecte publice
Un spital din Iași va intra în reparații capitale: a fost semnat contractul de lucrări
Consiliul Județean (CJ) a semnat contractul pentru reabilitarea Spitalului de Pneumoftiziologie cu firma Grup Construcții Est, o companie care este din în ce mai prezentă la contracte încheiate cu autorități ale statului. Constructorul va încasa 28 milioane lei (fără TVA) față de cei 33 milioane lei estimați inițial de autoritatea contractantă.
Intervențiile asupra imobilului vor fi făcute la fiecare nivel, iar printre lucrări se numără: consolidarea structurilor de beton, reabilitarea termică, refacerea instalațiilor (inclusiv cele de fluide medicale) și recompartimentări interioare. Lucrările efective vor fi precedate de o etapă de proiectare, conform contractului.
Fondurile sunt asigurate prin intermediul unui program național de consolidare a clădirilor cu risc seismic, în condițiile în care CJ a obținut o astfel de finanțare în toamna anului trecut. Corpul de clădire care va fi supus reabilitării (C1) a fost construit în anii ’70.
- „Există mai multe studii europene care arată că o clădire din infrastuctura medicală nu poate fi exploatată mai mult de 50 de ani, pentru că nu mai corespunde rigorilor. Tocmai de aceea, vreau să mulțumesc echipei de la Consiliul Județean că a făcut posibilă reabilitarea acestui corp construit în anii ‘70. Va fi dificil, pentru că ne dorim să ajutăm în continuare fiecare pacient cu patologie respiratorie, să menținem standardul actului medical și să reușim să ajutăm întreaga comunitate prin serviciile unice pe care spitalul le oferă, dar acest deranj va fi într-un scop bun”, a declarat dr. Radu Crișan-Dabija, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Iași.
Contractul de lucrări a fost semnat pentru o sumă de 28,6 milioane lei, fără TVA, iar termenul de execuție este 33 de luni.