Proiecte publice
VIDEO Lucrările pregătitoare pentru construirea SRU Iași au intrat pe ultima sută de metri
Mobilizarea pe șantierul Spitalului Regional de Urgență (SRU) Iași a continuat pe perioada verii în ritmul asumat de către constructor, iar lucrările au intrat pe ultima sută de metri. Imagini din dronă arată că săpătura generală este aproape finalizată. Lucrările au început în a doua parte lunii aprilie 2024, cu 4 luni termen de finalizare.
Imaginile au fost publicate pe canalul de Youtube Stef@Zboară, canal administrat de Ștefan Liviu Stanciu, el fiind și membru al Asociației Moldova vrea autostradă. Acesta publică constant imagini din dronă cu șantierele importante pentru dezvoltarea Iașului. În cazul SRU, autorul filmării spune că lucrările au ajuns la un stadiu de 90%. SRU va fi construit pe un teren cu o suprafață de 12 hectare, amplasat în zona Moara de Vânt.
- Citește și Spitalul Regional de Urgențe Iași: peste 80 de firme sunt implicate în licitația de construire
- Citește și VIDEO Tot ce trebuie să știi despre SRU: randări și imagini detaliate cu viitorul complex
Lucrările pregătitoare au o valoare de 30 milioane lei, iar cele de construire a unității de 1,8 miliarde lei. Actualul șantier este gestionat de firma Ness Proiect Europe, în timp ce lucările de execuție a SRU se află în faza de evaluare a ofertelor depuse, iar un câștigător ar putea fi desemnat în această toamnă.
Cantitatea estimată de pământ excavat ajunge la peste 500.000 mc. Pământul este transportat pe o cale de acces de 1,7 km care face legătura între latura nord-vestică a amplasamentului SRU și bd. C.A. Rosetti.
- Citește și Supralărgirea bd. C.A. Rosetti va costa 50 milioane euro: detalii în premieră despre proiect