Local
Antibiotice demarează o investiție de 200 milioane lei: va construi o nouă fabrică
Antibiotice Iași a selectat oferta Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru contractarea unui credit de 25 milioane euro în vederea construirii unei noi capacități de producție, informează un comunicat al companiei publicat pe bursă.
Antibiotice a mai avut alte două oferte: una de la UniCredit Bank și cealaltă de la Alpha Bank. „Facem cunoscut că grupul de lucru a selectat propunerea BEI care a avut oferta cu cele mai puține costuri multianuale. Un aspect important în evlauare a fost și faptul că BEI nu a solicitat pentru acordarea finanțării garanții imobiliare sau mobiliare”, se precizează în comunicat.
Contractul de finanțare va fi semnat la mijlocul lunii noiembrie, conform sursei citate. Construirea noii fabrici va costa 200 milioane lei, în condițiile în care 85 milioane lei sunt asigurate de statul român printr-o schemă de minimis, iar cele 115 milioane lei fac obiectul contractului cu BEI.
Potrivit oficialilor Antibiotice, viitoarea capacitate de producție și logistică va asigura fabricația de noi medicamente generice valoroase, prin abordarea a noi forme farmaceutice, respectiv soluții sterile injectabile și produse topice sterile.
„Compania fructifică astfel expertiza în domeniul fabricației de pulberi sterile injectabile, prin abordarea unui nou segment de medicamente destinat spitalelor (soluțiile sterile dozate în flacoane de sticlă), precum și afecțiunilor dermatologice și oftalmice (topice sterile). Fabricarea acestor noi tipuri de medicamente va contribui strategic la susținerea sistemului national de sănătate și majorarea exporturilor, cu impact asupra creșterii cifrei de afaceri în orizontul anilor 2030”, se arată într-un raport al companiei cu privire la noua investiție.