Trafic
Când vin noile autobuze și tramvaie la Iași? UPDATE
UPDATE Informațiile APIX.ro au fost confirmate: PESA a fost declarat câștigător al licitației pentru livrarea a 16 tramvaie la Iași.
„Confirmăm faptul că ofertantul declarat câștigător la procedura de atribuire a contractului având ca obiect Achiziționarea de 16 tramvaie cu lungimea de cca 30 m destinate transportului public urban de călători este POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ SPOLKA AKCYJNA”, se arată într-un răspuns al Ministerului Dezvoltării, citat de „Ziarul de Iași”.
Știrea inițială:
Ministerul Dezvoltării se pregătește să finalizeze licitațiile pentru livrarea a 16 tramvaie și 44 de autobuze electrice la Iași. Din informațiile APIX.ro, în aceste zile va fi anunțată semnarea contractului cu producătorul polonez PESA pentru livrarea tramvaielor, iar, în lunile martie și iunie 2020, vom afla companiile care vor aduce la Iași, în total, 44 de autobuze electrice. Toate achizițiile, estimate la aproape 100 milioane euro, sunt finanțate cu fonduri europene: în această sumă sunt incluse și cele 16 tramvaie contractate de Primăria Iași la Bozankaya, primul vehicul fiind așteptat la Iași în debutul anului 2021.
La licitația de tramvaie a Ministerului, singurul ofertant a fost PESA, și, conform informațiilor APIX.ro, oferta a fost evaluată atât tehnic, cât și financiar și, în această săptămână, ar urma să fie anunțată semnarea contractului. Dacă se semnează contractul acum, primul tramvai ar urma să ajungă la Iași spre sfârșitul anului 2021 sau la începutul anului 2022.
În martie 2020 vom afla rezultatele la una dintre licitațiile privind autobuzele: este vorba despre 24 de autobuze electrice cu o lungime de 10 metri. În acest caz, au depus oferte două companii: Bozankaya şi asocierea Golden Dragon Bus – Xiamen (ambele din China). Cei doi ofertanţi participă şi la procedura lansată de Ministerul Dezvoltării prin intermediul căreia la Iaşi vor ajunge 20 de autobuze electrice cu o lungime de 12 metri. La această ultimă procedură, evaluarea va fi finalizată în iunie 2020. La licitaţie mai participă, în afară de turci şi chinezi, alte trei companii: New Kopel Import SRL (sucursală a Shlomo Motors LTD din Israel), Anadolu Automobil Rom SRL (companie cu acţionarat turcesc, importator ISUZU) şi Solaris Bus & Coach (Polonia).
În cazul autobuzelor, dacă nu vor fi contestații la licitații, primele mijloace de transport ar putea ajunge la Iași cel mai devreme în a doua jumătate a anului 2021.