Local
Care sunt principalele țări partenere de business ale Iașului? Companiile ieșene au exportat mărfuri de 600 mil. euro
Comunitatea europeană este principalul partener al firmelor ieșene: peste 65% din valoarea mărfurilor exportate în primele șapte luni ale anului reprezintă exporturi către țări care fac parte din Uniunea Europeană. Ponderea crește la 85% când adăugăm și alte state din Europa, dar care nu fac parte din blocul comunitar.
Potrivit Direcției Județene de Statistică (DJS), valoarea totală a exporturilor a fost de 583 milioane euro, în timp ce importurile au fost de 753 milioane euro. Astfel, balanța comercială este negativă.
- Citește și Au început lucrările la fabrica Grenzebach, unul dintre pilonii noului pol industrial al Iașului
„Țările partenere situate pe primele 5 locuri în derularea exporturilor în perioada 1.I – 31.VII.2022,
(reprezentând 49,0% din total exporturi) au fost: Germania (14%), Marea Britanie (11%), Franța (8,5%),
Ungaria (7,8%), Cehia (7,5%), iar în derularea importurilor (reprezentând 47,1% din total importuri) au fost: Germania (15,8%), Italia (11,1%), China (7,6%), Moldova (6,8%), Turcia (5,8%)”, se precizează în buletinul statistic al DJS.
Balanța comercială pentru întreaga perioadă considerată este excedentară în ceea ce privește operațiunile
de comerț exterior derulate cu partenerii din America Centrală și de Nord, America de Sud, Oceania și deficitară în relația cu țările din Europa UE și non UE, Asia, Africa. Soldul balanței de comerț exterior a județului Iași a fost negativ în fiecare lună din perioada 1.I – 31.VII.2022.
„Pe grupe de produse, în luna iulie 2022, ponderi mai importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de: maşini, aparate şi echipamente (50,3% la export şi 24,3% la import), metale comune şi articole din acestea (17,5% la export şi 21,8% la import), produse ale industriei chimice (10,4% la export şi 13,8% la import) și produse ale industriei uşoare (8,0% la export şi 6,9% la import)”, se arată în buletinul DJS.