Investiții private
Ce se va construi la Casa Ralet: bloc sau hotel?
Monumentul istoric care a ars luni într-un incendiu ar putea fi transformat în hotel. La Casa Ralet din Copou flăcările au afectat aproape integral acoperișul. Potrivit unor informații preliminare, incendiul ar fi fost provocat de oameni ai străzii.
Coincidența face că, în luna decembrie 2017, proprietarii monumentului – Mihaela și Ștefan Holicov – au început la Primărie demersurile aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ). Confirm solicitării acestora, destinația actuală a imobilului – lăsat în paragină – ar urma să fie schimbată în hotel cu restaurant prin mansardare clădire monument și supraetajare anexă.
De-a lungul timpului, pentru imobilul din str. Ralet nr. 4 au fost emise mai multe certificate de urbanism. În 2014, proprietarii propuseseră construirea unui imobil de locuințe colective cu spații publice la parter și mezanin, dar demersul nu a fost dus la bun sfârșit. În lunile iunie și iulie ale aceluiași an, Holicov a obținut un alt certificat de urbanism pentru consolidare, restaurare și extindere construcție existentă. Timp de trei ani la monument nu s-a întâmplat nimic, iar Casa Ralet a intrat într-o fază vizibilă de degradare.
În schimb, Holicov a reinițiat demersurile pentru realizarea unui proiect urbanistic anul trecut. În primăvara lui 2017, proprietarul Casei Ralet s-a interesat la municipalitatea despre condițiile impuse pentru posibile destinații ale imobilului. Ulterior, în octombrie a obținut un certificat de urbanism pentru „imobil de locuințe colective”, iar, în decembrie, un altul pentru hotel.
Incendiul de ieri ar fi provocat pagube minore, potrivit autorităților, doar acoperișul fiind afectat. Monumentul istoric a aparținut lui Dimitrie Ralet (1817-1858), un cunoscut scriitor, dar și revoluționar pașoptist și militant unionist.