Connect with us

Chimiei: Complexul Recycle, cu un turn de până la 14 etaje, intră la votul final în Consiliul Local

randare turn recycle
Randare a proiectului

Investiții private

Chimiei: Complexul Recycle, cu un turn de până la 14 etaje, intră la votul final în Consiliul Local

Complexul de birouri propus de Recycle Internațional SRL pe bd. Chimiei, din apropierea Podului Sf. Ioan, va intra la votul final în Consiliul Local (CL) până la sfârșitul verii. Primăria a publicat proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ), ultimul pas înainte ca plenul să dezbată investiția.

Firma din Ilfov deține un teren cu o suprafață de 6.200 mp, amplasament pe care figurează un punct de colectare de deșeuri. Așa cum APIX.ro a mai relatat, planul beneficiarului este de a ridica un turn cu 14 etaje, două tronsoane cu 7 etaje, unul cu 5 etaje și un corp de legătură între ele (un singur etaj). Toate tronsoane au două niveluri de subsol. Înălțimea turnului este propusă la 58 de metri.

În această zonă va fi construit ansamblul

Conform proiectului de PUZ, complexul va avea funcțiuni mixte: birouri, comerț, servicii profesionale, depozitări, activități productive mici nepoluante și locuințe de serviciu (ultima funcțiune este admisă cu condiționări). Întregul complex va beneficia de un număr de 435 de locuri de parcare, amenajate atât în subteran, cât și suprateran.

Planșa urbanistică – proiectul a făcut obiectul unei dezbateri publice în toamna anului trecut

Conform bilanțului teritorial propus în PUZ, complexul de clădiri va ocupa 3.000 mp, iar pe circa 1.900 mp vor fi amenajate circulațiile (auto și pietonal), în timp ce spațiile verzi sunt propuse pe 1.200 mp.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top