Proiecte publice
Cinci firme vor să livreze 24 de autobuze electrice la Iași
Ministerul Dezvoltării a publicat în sistemul național de achiziții publice (SICAP) lista ofertanților la o licitație pentru livrarea de autobuze electrice în mai multe orașe din țară. În procedură este inclus și Iașul cu 24 de autobuze (10 metri), cu o valoare estimată de peste 54 milioane lei, fără TVA.
Lista ofertanților:
- SOR Libchavy spol. s r.o. (Cehia)
- Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret A.S. (Turcia)
- BMC Truck & Bus (România)
- Temsa Ulasium Araclari San Tic AS (Turcia)
- asocierea Bozankaya (Turcia) – Sileo (Germania)
La licitație mai participă și firma Anadolu, dar compania nu a licitat pentru lotul de la Iași. Este pentru a doua oară când Ministerul Dezvoltării organizează această licitație. Anterior, procedura a fost anulată în aprilie 2020: ofertele depuse nu fuseseră conforme – Ministerul a decis atunci anularea cu 2 zile înainte de expirarea termenului de evaluare a ofertelor. Din informațiile APIX.ro, la licitația participau doi ofertanți: Bozankaya (Turcia) și Golden Bus (China). În luna septembrie, procedura a fost reluată.
În afara Iașului (24 autobuze – 54,5 milioane lei), în procedură mai sunt Consiliul Județean Neamț (21 autobuze – 48,1 milioane lei), Municipiul Târgu Mureș (15 autobuze – 34,3 milioane lei) și Municipiul Tulcea (10 autobuze – 22,8 milioane lei). În total, achiziția se ridică la aproape 160 milioane lei, fără TVA, banii fiind asigurați de Uniunea Europeană.
În prezent, Ministerul Dezvoltării are în derulare o altă licitație în relație cu Iași: furnizarea a 20 de autobuze electrice de 12 metri. În acest caz, ofertele au fost deschise în AUGUST 2019 și nici până ziua de astăzi nu a fost stabilit un câștigător. Detalii despre acestea achiziție, puteți afla accesând ACEST LINK.