Connect with us

Contestație admisă la drumul expres Piatra Neamț – Bacău: câștigătorul ar putea fi schimbat

drum expres

Infrastructură

Contestație admisă la drumul expres Piatra Neamț – Bacău: câștigătorul ar putea fi schimbat

Curtea de Apel București (CAB) a admis una dintre cele trei contestații depuse la licitația privind construirea drumului expres Piatra Neamț – Bacău. Reevaluarea dispusă de CAB ar putea avea implicații majore: contestatarul a avut o ofertă financiară mai bună decât Danlin XXL, firmă căreia i-a fost atribuit contractul. Miza este de un miliard de euro.

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avut șapte oferte la licitație, dar numai două dintre acestea au fost declarate conforme (Danlin XXL și Bog’Art). Ulterior, trei dintre participanți au depus contestații (Bog’Art, UMB și Precon Transilvania), dar sesizările au fost respinse de către Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). Toți contestatarii au depus plângeri în instanță, dar numai Precon a avut câștig de cauză.

Conform deciziei publicate pe portalul justiției, raportul de atribuire CNIR a fost anulat parțial doar în ceea ce privește respingerea ofertei Precon, iar autoritatea contractantă a fost obligată la reevaluarea acestei oferte. Chiar dacă contestația Precon a fost admisă parțial, implicațiile sunt majore: firma a avut o ofertă de 4,5 miliarde de lei pentru construirea drumului, în timp ce Danlin XXL și-a adjudecat contractul pentru 5,1 miliarde de lei.

Astfel, reevaluarea ofertei Precon ar putea duce la schimbarea ierarhiei, iar această firmă să fie declarată câștigătoare. CNIR are termen 15 zile pentru emiterea unui nou raport de atribuire. Inițial, CNIR a declarat neconformă oferta Precon în contextul unor elemente de ordin tehnic.

traseu drum piatra neamt bacau
Traseul drumului expres Piatra Neamț – Bacău, în lungime de 51 km. Printre altele, drumul asigură accesul orașului Piatra Neamț la autostrada A7

De exemplu, CNIR a invocat că Precon nu ar fi inclus costurile unor materiale, respectiv grinzi de 27 metri pentru realizarea unui pasaj peste un drum județean. „În mod esențial, motivarea autorității se limitează la constatarea că anumite cosutri nu au fost identificate, fără a demonstra că acestea nu sunt incluse, sub nicio formă, în structura globală a propunerii financiare. Or, neindentificarea unor costuri distincte nu este echivalentă, din punct de vedere juridic, cu inexistența acestora, iar autoritatea nu explică de ce grinzile de 27 m nu ar putea fi cuprinse în prețuri agregate, analize de preț sau articole de deviz cuprinzătoare, potrivit modului de ofertare ales de operatorul economic”, potrivit Precon.

Contestatarul a arătat că impactul financiar al celor 16 grinzi invocate de CNIR este de 2,5 milioane de lei, ceea ce reprezintă 0,05% din oferta Precon. În contrast, diferența între oferta Danlin și Precon a fost de peste 600 milioane de lei, prețul mai bun fiind ofertat de contestatar.

„Analiza comparativă a celor două valori evidențiază o disproporție vădită și excesivă între impactul marginal al pretinsei necorelări (0,054%) și impactul real, substanțial și cert al deciziei de eliminare (13,16%)”, se mai precizează în contestația Precon. Firma a adăugat că, prin intermediul răspunsurilor oferite la solicitările de clarificări ale CNIR, a fost dovedită includerea acestor categorii de costuri.

Precon (Bihor) conduce o asociere formată din 20 de firme. Principalii parteneri sunt Studio Corona (Italia), Pivden (Ucraina) și Conextrust (Bacău). În ceea ce privește subcontractanții, din asociere fac parte Zublin (sucursală a grupului austriac omonim), Terra Silva (Dolj), Sixense Solutions (București), Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, EPC – Consultanță de Mediu (București), Elektra Invest (București), Eckon (Teleorman), Danavi (Iași), Drum Asfalt (Bihor), Magistrale Rutiere Concept (Ilfov), Selina (Bihor), Dasitrade (Bacău) și Trust GP (Bacău).

Danlin XXL are probleme și cu cele două contracte de autostradă pe care le-a câștigat recent. În cazul segmentului Moțca – Tg Frumos, UMB a obținut în instanță anularea raportului de atribuire a lucrării către firma nemțeană, iar acum ofertele sunt în reevaluare. Pentru tronsonul Joseni – Ditrău, parte tot din A8, instanța se va pronunța pe 6 aprilie, plângerea fiind depusă tot de grupul de firme patronat de Dorinel Umbrărescu.

Aricole din categoria Infrastructură

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top