Connect with us

Cum va fi conectat accesul provizoriu spre SRU la drumul european

Punctul de intersecție cu bd. Rosetti

Local

Cum va fi conectat accesul provizoriu spre SRU la drumul european

Drumul provizoriu spre Spitalul Regional de Urgență (SRU) se va „înțepa” în drumul european E583 (bd. C.A. Rosetti) imediat după zona Poligonului: pentru a fi posibil acest lucru, vor trebui făcute defrișări din fondul forestier public, fiind eliberate deja avizele în acest sens.

Calea de acces pentru conectarea drumului european va avea o lungime de 199 metri și o lățime de 10 metri. Pe partea nord-estică a acestei căi de acces se va realiza conexiunea cu drumul provizoriu până la amplasamentul SRU, realizat de Citadin – același constructor va finaliza și lucrarea până la C.A. Rosetti.

Zona de intersecție între drumul provizoriu și drumul european

Defrișările vor afecta o zonă de 2.000 mp, respectiv un volum de 8,8 metri cubi. Primăria Iași a apelat la un „artificiu” pentru putea face rapid drumul provizoriu: avizele primite de la autorități (Direcția Silvică și Agenția pentru Protecția Mediului) presupun o „ocupare temporară” a terenului de 2.000 mp (5 ani), cu angajamentul de a replanta suprafața la finalul perioadei. Dacă ar fi încercat să scoată, în mod definitiv, terenul din fondul forestier, perioada de avizare ar fi fost un proces mult mai complicat și de durată.

Care este stadiul lucrărilor la SRU

Lucrările pregătitoare construirii SRU au demarat la mijlocul lunii aprilie, iar gradul de execuție a depășit 20%: termenul de finalizare este în toamnă. Aceste lucrări vizează, în principal, excavarea unor cantități semnificative de pământ (estimările arată o cantitate de 500.000 mc) care trebuie transportate în alte locuri – aceasta va fi și utilitatea drumului provizoriu, de a asigura circulația utilajelor de tonaj greu: drumul nu va avea un caracter public. Lucrările pregătitoare mai cuprind organizare de șantier, devieri de utilități și împrejmuirea perimetrului. Aceste lucrări au o valoare de 30 milioane lei și sunt executate de firma prahoveană Ness Proiect Europe.

În ceea ce privește lucrările de construire a SRU, este în desfășurare licitația de execuție: termenul inițial de deschidere a ofertelor (11 aprilie) a fost prelungit de mai multe ori (actualul termen este 7 iunie) în urma numeroaselor solicitări de clarificare venite din partea constructorilor. Organizatorul licitației (Agenția Națională pentru Dezvoltare Infrastructurii de Sănătate – ANDIS) trebuie să ofere răspunsuri la peste 800 de întrebări, documentația tehnică fiind destul de stufoasă.

În sistemul național de achiziții publice încă nu au fost publicate clarificările ANDIS astfel că, cel mai probabil, și actualul termen de depunere a ofertelor va fi prelungit, cel puțin până la finalul lunii iunie, pentru ca firmele interesate să poată consulta răspunsurile.

Valoarea contractului de construire a SRU Iași ajunge la 1,8 miliarde lei, fără TVA. Deocamdată, este singura licitație de acest tip lansată de ANDIS, în condițiile în care anunțurile pentru celelalte două spitale (Craiova și Cluj) încă nu au fost publicate.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Local

To Top