Proiecte publice
E de bine sau de rău? PMI vrea să preia proiectul centurii pentru a-l coordona
Primăria Iași a început demersurile pentru preluarea proiectului variantei ocolitoare a municipiului. Recent, Guvernul a aprobat un act normativ prin care autoritățile locale pot solicita preluarea și coordonarea proiectelor de infrastructură de interes local. Mai mult, există posibilitatea ca autoritățile să obțină și finanțarea necesară de la UE în contexul riscului de dezangajare a unor fonduri necheltuite până acum, dar doar pentru acele porțiuni de centură care nu tranzitează municipiul.
„Ne-am prezentat intenţia de a prelua tronsoanele de centură aferente municipiului Iaşi. Vorbim despre tronsonul de la Miroslava către zona Nicolina, varianta de trafic uşor, care se află într-o fază avansată de proiectare; tronsonul Poitiers – Trei Fântâni cu ieşirea spre Tomeşti, şi artera de ocolire nord”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Proiectarea și execuția unuia dintre tronsoane – Selgros spre DN28 – este blocată după ce licitația aferentă a fost suspendată anul trecut până când, culmea, Primăria Iași va finaliza un studiu de fezabilitate pentru relocarea, protejarea sau mutarea rețelelor de utilități. În acest caz, valoarea lucrărilor se ridică la 127 milioane lei, fără TVA.
În cazul centurii ocolitoare nord, un astfel de proiect poate fi resuscitat de licitația privind sectorul Ungheni – Iași al autostrăzii A8. Ultimele informații arată că autoritățile centrale ar urma să lanseze licitația pentru studiul de fezabilitate până la sfârșitul acestei luni.
Centura Iașului (varianta sud) este formată din patru componente:
- variantă trafic greu (14 km, finalizat în 2012)
- nod rutier la varianta de trafic greu, sistem de iluminat și parcare (blocat)
- varianta trafic greu, sector Selgros – DN28 (blocat)
- varianta trafic ușor (8 km) și penetrație Dacia (blocat)