Investiții private
Eli Parks extinde parcul logistic de la Iași: primele spații amenajate au fost deja închiriate
ELI Parks anunţă închirierea completă a fazei 1 din ELI Park Iaşi, care se întinde pe o suprafaţă de 21.000 de metri pătraţi şi continuarea extinderii proiectului cu încă 10.000 de metri pătraţi, pe fondul cererii tot mai mare din partea companiilor care caută locaţii strategice în nord-estul României, scrie Ziarul Financiar.
Potrivit sursei citate, până în prezent, parcul industrial din Iaşi a atras cinci chiriaşi importanţi din industrii-cheie precum farmaceutică, respectiv Dr. Max, industria băuturilor, retail, dar şi industria HVAC şi instalaţii de încălzire, reprezentată de Uniprest.

„Închirierea rapidă a Fazei 1 subliniază atractivitatea regiunii pentru dezvoltarea logistică şi industrial”, au declarat reprezentanţii ELI Park, citați de Zf.ro. Potrivit informațiilor APIX.ro, parcul logistic va fi amenajat în patru etape, iar suprafața totală va ajunge la peste 61.000 mp, respectiv spații industriale moderne construite conform facilităților de clasă A.

