Energie verde
EXCLUSIV | Bateriile uriașe de la Iași: un fost ministru investește 15 milioane euro într-un proiect strategic de energie
Un proiect major pentru stocarea de energie electrică va fi implementat la Iași de o firmă controlată de un fost ministru, absolvent al Academiei Naționale de Informații. Societatea Derzelas Eolian a primit autorizația de construire pentru proiectul de lângă centura Iași: investiția declarată la autorități este de 73 milioane lei.
Sistemul de stocare a energiei va fi amenajat la limita administrativă între Iași și Miroslava, pe teritoriul satului Uricani. Amplasamentul are 3,6 hectare și se află la mai puțin de 250 metri distanță de drumul european, între Antibiotice și Metro. Primăria Miroslava a emis autorizația 573/2025 la mijlocul lunii octombrie, conform informațiilor APIX.ro.
CUPRINS
📄Unitatea va avea o capacitate de 405 MWh
📄Cine este investitorul
📄De ce este importantă investiția de lângă centură
📄Val de proiecte verzi la Iași
Un alt proiect important pentru o unitate de stocare a energiei electrice este în pregătire în comuna ieșeană Coarnele Caprei – investiția aparține companiei Shikun & Binui, unul dintre cei mai mari constructori din Israel. Firma a pus ochii de mai mult timp pe Iași și are în plan, suplimentar, construirea unor parcuri eoliene și solare.

Unitatea va avea o capacitate de 405 MWh
Pe teren vor fi amplasate 90 de containere ESS („Energy Storage System” – sistem de stocare a energiei), fiecare cu o capacitate de 4,5 MWh. Tipul bateriilor este LUNA 2000-4472-2S – un model de baterie modulară de înaltă performanță, similar cu sistemele Huawei pentru stocare industrială.
Capacitatea de stocare totală ajunge la 405 MWh, ceea ce face din unitatea de la Iași să fie una dintre cele mai mari din țară (anunțate până acum). „Sistemul permite stocarea energiei electrice atunci când producția depășește consumul și livrarea ei în perioadele de dezechilibru energetic”, se arată în documentația tehnică.

Cine este investitorul
Derzelas Eolian SRL are ca asociați pe Marius Nica și Cătălin Marinescu. Nica este fost ministru al Fondurilor Europene (în 2015 și în 2017, în total 10 luni) și este un apropiat al liderului PSD Sorin Grindeanu (i-a fost consilier acestuia pe vremea când social-democratul a fost premier). Al doilea asociat (Cătălin Marinescu) derulează afaceri în IT și energie – în mod eronat, mai multe publicații centrale l-au identificat pe acesta ca fost șef ANCOM (este doar o coincindență de nume, între cei doi este o diferență de vârstă de aproape 20 de ani).
Verificările APIX.ro au arătat că firma Derzelas Eolian a fost achiziționată de la doi oameni de afaceri din Buzău, de asemenea apropiați de PSD. Nica și Marinescu au plătit 100.000 euro pentru părțile sociale, achiziția fiind făcută în iulie 2023 prin intermediul societății Clickadvisory SRL. Această societate este în continuare asociat unic al Derzelas. Recent, în controlul companiei a avut loc o modificare, respectiv în septembrie 2025: Nica a preluat părți sociale de la Marinescu și, în prezent, fostul ministru controlează 86% din societate.
- Citește și Iașul, pe cale de a deveni pol energetic regional: harta parcurilor eoliene cu peste 130 de turbine
Înainte de a fi ministru, Marius Nica a fost președinte al Consiliului de Administrație al Loteriei Române și secretar general în mai multe ministere (Mediu, Muncă, Fonduri UE). El a absolvit Academia Națională de Informații și a fost imediat „racolat” de Rovana Plumb, căreia i-a fost colaborator în perioada 2008-2012 la cabinetul europarlamentar de la Bruxelles.
De ce este importantă investiția de lângă centură
România, alături de alte țări europene, se confruntă cu o problemă majoră în ceea ce privește raportul producție – consum pe piața energiei. După cum au explicat specialiști în domeniu, problema poate fi sintetizată astfel:
- La prânz – când producția de energie din surse fotovoltaice este mare, iar consumul este mediu, prețurile scad brusc. România ajunge adesea să aibă energie excedentară, pe care o exportă la prețuri foarte mici (uneori chiar negative).
- Seara – după ora 18:00, producția solară dispare, consumul crește (toată lumea ajunge acasă, pornesc electrocasnicele, iluminatul etc.), iar prețurile cresc abrupt. În acel interval, România importă energie scumpă, de regulă din Ungaria sau Bulgaria.
Astfel, România vinde ieftin și cumpără scump ceea ce, în mod evident, creează dezechilibre. Una dintre soluții vizează amenajarea de sisteme de stocare a energiei. Deocamdată, sunt foarte puține inițiative în această direcție, dar o analiză recentă arăta că proiectele în pregătire vor ajunge, în 2030, la o capacitate de stocare de 2 GWh.
Modul în care va funcționa unitatea de la Iași are o relevanță directă în contextul actual al volatilității prețurilor la energie din România: în orele de vârf, când consumul crește și oferta scade, sistemul poate reinjecta energia în rețea — echilibrând piața și atenuând creșterile bruște de preț. Astfel, efectul nu este doar de stabilizare a rețelei, ci contribuie și la un preț mai predictibil al energiei, reducând presiunea asupra consumatorilor și a operatorilor de distribuție.
Val de proiecte verzi la Iași
O analiză recentă făcută de APIX.ro arată că 12 parcuri eoliene sunt în fază avansată de pre-avizare/avizare, în condițiile în care unele dintre acestea sunt deja funcționale, cum ar fi exemplul parcului de la Ruginoasa. Lista prezentată de APIX.ro nu cuprinde toate parcurile: alte investiții similare sunt în fază incipientă. Cert este că cele 12 parcuri prezentate mai jos au un număr de 133 de turbine cu o putere instalată totală de 770 MW. Aceasta este capacitatea maximă în condiții ideale de vânt. În schimb, de regulă, conform experților din domeniu, randamentul real, cel puțin pentru zona de nord-est a țării, este în jur de 25-35% astfel că puterea efectivă ajunge, de fapt, în jur de 230 MW.
Lista proiectelor eoliene:
- 22 de turbine pe raza comunei Românești, cu stație de transformare în Dumești. Proiectul a avut ca beneficiar inițial firma Semnal Media (în faliment), dar actele administrative ulterioare au fost emise în favoarea Nord Wind Power, o firmă în care este implicat deputatul George Scutaru (PNL), fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Putere maximă instalată: 92,4 MW. Suprafața dedicată proiectului: 144 hectare. Tot la Românești, un proiect de parc în paralel, cu 9 turbine, a fost inițiat de GTX Power, firmă deținută de Semnal Media. Informațiile APIX.ro sunt că acest proiect ar aparține acum tot Nord Wind Power. Putere maximă instalată: 37,8 MW. Suprafața dedicată proiectului: 13 hectare. Cele două proiecte au fost aprobate în același timp (vara anului 2022)
- 20 de turbine pe raza comunei Butea. Proiectul aparține grupului german WPD care, la nivel mondial, operează peste 2.600 de turbine eoliene. Putere maximă instalată: 132 MW. Suprafața dedicată proiectului: 20 hectare.
- 19 turbine pe raza comunei Scobinți. Beneficiarul proiectului este firma Eco Source Energy, parte din grupul Shikun&Binui, unul dintre cei mai mari constructori din Israel. Putere maximă instalată: 114 MW. Suprafața dedicată proiectului: 19 hectare
- 15 turbine pe raza comunei Coarnele Caprei. Proiectul a fost inițiat de Green Energy Renewable SRL, o firmă controlată de doi oameni de afaceri care sunt implicați în grupul Shikun & Binui. Putere maximă instalată: 108 MW. Suprafața dedicată proiectului: 30 hectare.
- 12 turbine pe raza comunei Ruginoasa (9 instalate). Parcul eolian aparține multimiliardarului ucrainean Rinat Ahmetov. Putere maximă instalată: 72 MW. Suprafața dedicată proiectului: 25 hectare.
- 12 turbine pe raza comunei Deleni. Beneficiarul proiectului este Deleni Wind Energy SRL, firmă parte din grupul israelian Shikun&Binui. Putere maximă instalată: 72 MW. Suprafața dedicată proiectului: 26 hectare.
- 8 turbine pe raza comunei Erbiceni. Proiectul aparține grupului german VSB, care gestionează, la nivel mondial, aproape 700 de turbine eoliene. Putere maximă instalată: 54 MW. Suprafața dedicată proiectului: 170 hectare.
- 8 turbine pe raza comunelor Miroslovești, Ciohorăni și Mogoșești-Siret. Investiția aparține spaniolilor de la Ecoener, iar proiectul reprezintă primul parc eolian al companiei din UE, în afara celor din Spania. Putere maximă instalată: 54 MW. Suprafața dedicată proiectului: 9 hectare.
- 4 turbine pe raza comunei Șcheia. În proiect sunt implicați oameni de afaceri din Marea Britanie, Italia, Belgia și România, iar toate legăturile duc la grupul Aquaris Energy. Putere maximă instalată: 29 MW. Suprafața dedicată proiectului: 7 hectare
- 3 turbine pe raza comunei Vânători. Proiectul aparține firmei Ducipal Electric, în care este implicat fostul ministru al Energiei Constantin Niță. Parcul este propus lângă cel existent al Catalan Electric (5 turbine). Putere maximă instalată: 9 MW. Suprafața dedicată proiectului: 3 hectare.
- o turbină la Gâsești, Pașcani. Proiectul aparține Simmar Trans, firmă a omului de afaceri Vasile Pușcașu. Putere maximă instalată: 1 MW. Suprafața dedicată proiectului: 0,1 hectare.









