Connect with us

Galata: Ansamblu imobiliar de amploare pe 17 hectare

FOTO: Radu MEȘNIȚĂ

Investiții private

Galata: Ansamblu imobiliar de amploare pe 17 hectare

Un proiect de amploare a fost aprobat pe 28 februarie de către plenul Consiliului Local (CL). Desfășurat pe o suprafață totală de aproape 17 ha, proiectul prevede construirea unui ansamblu imobiliar mixt cu locuințe, birouri, hoteluri, restaurante, agenții de turism, baze sportive și altele. Zona de construire se află în vecinătatea șos. Iași – Voinești.

Amplasamentul investiției:

Proiectul este propus de firmele Miroslava Development (1, 2, 3 și 4), societăți controlate de omul de afaceri Eusebiu Siminiceanu, prin intermediul altei companii (Prime Proprietăți SRL). Siminiceanu este cunoscut mai mult pentru tranzacțiile pe care le face după ce obține undă verde de la Primărie pentru astfel de proiecte. Peste drum de amplasamentul ce face obiectul acestei investiții tot Siminiceanu a fost cel mai mare proprietar de terenuri pe care ulterior le-a vândut (o parte din ele).

Terenul de aproape 17 ha a fost împărțit în patru unități teritoriale de referință cu funcțiuni diverse:

  • UTR 1: zonă mixtă – instituții, servicii și echipamente publice la nivel de cartier, sedii ale unor companii, hoteluri-restaurante-agenții de turism, complex sportiv, locuințe colective, echipamente edilitare, mobilier urban specific, parcaje și rețele utilități
  • UTR 2: zonă locuințe colective
  • UTR 3: zonă locuințe individuale și colective mici
  • UTR 4: zonă locuințe individuale cu regim de construire continuu (înșiruit) sau discontinuu (cuplat, izolat)

Inițial, în UTR 1 erau mai puține funcțiuni permise, dar proiectul a fost schimbat printr-un amendament depus pe ultima sută de metri în CL.

În ceea ce privește înălțimea maximă a clădirilor, pentru UTR 1 și UTR 2 este propusă o înălțime de 24 m, pentru UTR 3 de 12 m, iar pentru UTR 4 de 7 m. Regimul de înălțime ajunge la 2, 3 și 5 etaje, în funcție de unitatea teritorială. De asemenea, procentul de ocupare a terenului va fi de maxim 40%, iar coeficientul de utilizare a terenului va fi egal cu 1,44.

Planșa de reglementări urbanistice:

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top