Connect with us

Încep lucrările la un nou bloc peste stradă de Fortus

Amplasamentul unde va fi construit blocul cu 80 de apartamente

Investiții private

Încep lucrările la un nou bloc peste stradă de Fortus

Techno Fusion a obținut autorizația pentru construirea blocului de 11 etaje din capăt CUG la aproape un an de când proiectul urbanistic a fost aprobat în plenul Consiliului Local (CL). Anterior aprobării în CL, proiectul a fost blocat de unele sesizări din partea vecinilor.

Amplasamentul investiției

Conform autorizației 1469/2019, emisă în luna decembrie, blocul va avea trei niveluri în subteran, parter și 11 etaje. Imobilul va găzdui, așa cum apix.ro anticipase acum un an, un număr de 80 de apartamente: 33 apartamente cu o cameră și 47 apartamente cu 2 camere.

Firma are la dispoziție o suprafață de 1.222 mp, pe 15% din teren fiind propuse spații verzi.

„Întrucât logiile și balcoanele în suprafață totală de 618 mp nu au intrat în calculul indicatorilor urbanistici, nu se va putea admite închiderea acestora pe toată durata de viață a construcției”, se arată în actul de autorizare nr. 1469/2019.

Interdicția de închidere a balcoanelor va fi specificată în contractele de vânzare-cumpărare sau de închiriere a unităților locative.

Planșa urbanistică

Adresa amplasamentului este șos. Nicolina 177, și se află peste stradă de fostul combinat de utilaj greu.

Techno Fusion este o firmă specializată în fabricarea subansamblurilor electronice, iar, în 2018, a avut o cifră de afaceri de 4,6 milioane lei cu un profit de 2,7 milioane lei și un număr mediu de 42 de angajați.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Investiții private

To Top