Connect with us

Modernizarea unui parc de 5,7 ha costă 25 milioane lei

Spații verzi

Modernizarea unui parc de 5,7 ha costă 25 milioane lei

Municipalitatea a recepționat studiul de fezabilitate aferent modernizării Parcului Ciurchi: din cele aproape 8 hectare cât se întinde parcul, intervențiile vor fi făcute pe 5,7 ha, iar costurile estimate ajung la aproape 25 milioane lei (inclusiv TVA).

În prezent, așa cum a subliniat și firma care a întocmit studiul, parcul este degradat, cu numeroase zone în care aleile au dispărut sub efectul degradării, vegetația s-a dezvoltat necontrolat în unele zone, dotările s-au deteriorat și sunt păstrate împrejmuiri neadecvate care fragmentează spațiul urban.

În principal, parcul modernizat nu va mai avea garduri, va fi dotat cu mobilier urban specific, va fi amenajat un teren sportiv multifuncțional, vor fi montate dotări pentru fitness și sport, toalete și vor fi executate lucrări de reabilitare a aleilor, spațiilor verzi și a instalațiilor de utilități.

Parcul suferă de lipsa dotărilor și a funcțiunilor care pot atrage interesul publicului. Sistemul de iluminat nu acoperă întreaga zonă, mobilierul este degradat, inestetic, locurile de joacă existente sunt din materiale ieftine, culori țipătoare și un impact vizual negativ în peisaj”, se precizează în studiu.

Datele istorice arată că, în zona parcului, a funcționat cel mai vechi cimitir evreiesc din Țările Române (secolul al XV-lea), distrus în cel de-al Doilea Război Mondial. Pe o parte din terenul fostului cimitir există azi parcul, iar pe o altă parte au fost construite blocuri.

„Având în vedere că spațiile verzi sunt o componentă vitală a sistemelor urbane, revitalizarea parcului Ciurchi va fi abordată într-o manieră integrată și se va desfășura pe baza unui proiect complex de specialitate ce va viza ameliorarea imaginii urbane, protejarea biodiversității, dezvoltarea legăturilor și deplasărilor pietonale, realizarea unor zone de recreere atractive, organizarea mobilierului urban și a vegetației în concordanță cu specificul zonei”, se precizează în studiu.

Un impact major, din punct de vedere vizual, va consta în desființarea gardurilor, cu măsura adiacentă de a integra și amenaja unor zone de legătură.

Intervențiile propuse pentru parc vor fi făcute în conformitate cu următoarele obiective:

  • integrarea unui monument dedicat victimelor Holocaustului, având în vedere istoricul sitului
  • asigurarea unui habitat sustenabil, necesar florei și faunei
  • buna accesibilitate, în primul rând pentru pietoni și mijloace nemotorizate
  • gestionarea rațională a resurselor, limitarea investiției prin soluții care nu implică costuri mari
  • crearea unui teren de sport multifuncțional sportiv și a unui loc de joacă – dotate la standarde europene
  • crearea unui spațiu pentru câini
  • reabilitarea spațiului verde

Intervențiile asupra topografiei terenului vor fi minimale, urmărându-se accesibilizarea principalelor trasee și legături cu zonele învecinate”, se mai arată în studiu.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Spații verzi

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top