Utile
Noi licitații la Fortus: terenuri vândute, în medie, cu 70 euro/mp
Administratorul judiciar al Fortus a lansat zilele trecute noi licitații pentru lichidarea bunurilor fostului combinat. Mureș Insolvency SRL organizează trei proceduri, iar prețul mediu de la care începe o licitație ajunge la 70 euro/mp.
În total sunt scoase la mezat peste 18 ha în valoare de 60,5 milioane lei.
Cea mai mare suprafață ajunge la 65.686 mp, iar casa de insolvență afirmă că este vorba despre un teren liber între două foste unități ale Fortus (UTCG și SMS). Prețul de strigare ajunge la peste 11 milioane lei.
Al doilea teren este de 63.755 mp și este vorba o hală de turnătorie fontă și terenul aferent. Prețul de pornire ajunge la 27.807.292 lei.
Nu în ultimul rând, cea de-a treia suprafață este o hală de mecanică grea cu terenul aferent de 54.677 mp. În acest caz, prețul de strigare ajunge la 20.798.154 lei.
„Pot participa la licitaţie acele persoane fizice şi/sau juridice care achită garanţia de participare de 10% din preţul de strigare, caietul de sarcini şi taxa de participare la licitaţie”, se arată în anunțul casei de insolvență.
Amintim că, recent, Primăria Iași a preluat 23,5 ha de la Fortus în baza unei operațiuni de dare în plată prin care a fost stinsă o datorie de 87 milioane lei a fostului combinat către bugetul local. Prețul de „achiziție” s-a cifrat undeva în jurul a 80 euro/mp. În cazul suprafețelor menționate mai sus, prețul mediu de pornire ajunge la circa 70 euro/mp. De menționat că pe terenurile preluate de municipalitatea ieșeană sunt și construcții de 100.897 mp.