Proiecte publice
Noua fabrică de la Antibiotice va costa 100 milioane euro: a fost semnat primul contract
Antibiotice a anunțat că valoarea totală a noii fabrici care va fi construită la Iași ajunge la 95,4 milioane euro, în condițiile în care 25 milioane euro din aceste fonduri sunt asigurate printr-un credit la Banca Europeană de Investiții, contract de finanțare semnat la finalul săptămânii trecute, conform unui comunicat publicat pe Bursă.
Noua fabrică va asigura un număr suplimentar de cel puțin 100 de locuri de muncă. Un alt aport de finanțare va fi din partea statului român prin intermediul unei scheme de minimis. Valoarea de peste 95 milioane euro face referire atât la fabrică, cât și celelalte facilități.
„Acordul de împrumut în valoare de 25 de milioane de euro va sprijini finanțarea realizării pe amplasamentul companiei Antibiotice Iași, a unei capacități de producție, ambalare și depozitare de ultimă generație, facilitând astfel dezvoltarea de noi linii de producție, a digitalizării, precum și de capacități de cercetare-dezvoltare. Împrumutul BEI reprezintă un sfert din costul total al investiției de 95,4 milioane de euro.
Potrivit oficialilor Antibiotice, viitoarea capacitate de producție și logistică va asigura fabricația de noi medicamente generice valoroase, prin abordarea a noi forme farmaceutice, respectiv soluții sterile injectabile și produse topice sterile.
- Citește și Patru clădiri sunt propuse în zona Antibiotice: un hypermarket și trei imobile de birouri
Comunicatul integral al Antibiotice:
Banca Europeană de Investiții (BEI) și Antibiotice S.A., principalul producător român de produse farmaceutice, și-au unit forțele în vederea dezvoltării producției locale de medicamente.
Acordul de împrumut în valoare de 25 de milioane de euro va sprijini finanțarea realizării pe amplasamentul companiei Antibiotice Iași, a unei capacități de producție, ambalare și depozitare de ultimă generație, facilitând astfel dezvoltarea de noi linii de producție, a digitalizării, precum și de capacități de cercetare-dezvoltare. Împrumutul BEI reprezintă un sfert din costul total al investiției de 95,4 milioane de euro.
- Citește și Antibiotice a câștigat o nouă licitație în Marea Britanie: contract de 5 milioane de euro
Prezentul acord a fost posibil grație sprijinului oferit de programul InvestEU, care își propune să mobilizeze peste 372 de miliarde de euro în perioada 2021-2027.
Acest parteneriat marchează un eveniment semnificativ pentru sectorul medical românesc, fiind prima operațiune InvestEU aprobată în România, în urma deciziei Comitetului de Investiții din luna octombrie. Parteneriatul contribuie la consolidarea obiectivelor incluse în Strategia UE în domeniul farmaceutic (the EU Pharmaceutical Strategy) și Comunicarea Comisiei pe tema rezolvării lipsei de medicamente în UE (the Commission Communication on addressing medicine shortages in the EU), care urmăresc să abordeze problema deficitului de medicamente și să întărească securitatea sistemului de aprovizionare în cadrul UE.
Proiectul sprijină crearea unei capacități avansate de producție farmaceutică într-o regiune de coeziune din România. Prin reducerea dependenței de importuri și prin promovarea accesului la serviciile de sănătate în întreaga UE, inițiativa sporește competitivitatea și reziliența industriei farmaceutice europene și evidențiază rolul esențial al capacităților moderne de producție în sprijinirea autonomiei strategice a Uniunii, în special în domeniul sănătății.
Sprijinirea echipei de cercetare și dezvoltare a companiei în crearea de noi medicamente și procese de producție va conduce la angajarea a aproximativ 100 de persoane cu normă întreagă în cercetare și producție pe parcursul a patru ani. Antibiotice S.A. lucrează în strânsă colaborare cu diferite universități și institute de cercetare, și prin urmare, acest proiect va îmbogăți piața muncii cu personal cu înaltă calificare.
Vicepreședinta BEI Teresa CZERWINSKA a declarat: „Această colaborare arată angajamentul nostru de a cultiva inovația, de a crea locuri de muncă și de a sprijini soluțiile pentru domeniul sănătății din România. Sprijinul BEI permite Antibiotice S.A. să-și extindă capacitățile de producție, contribuind în mod semnificativ la bunăstarea populației europene și la extinderea cercetării și dezvoltării în regiunile de coeziune. Mă bucur să salut acest prim proiect InvestEU în România.”
Comisarul European pentru Economie, Paolo GENTILONI, a zis: „Pandemia de COVID-19 ne-a arătat importanța întăririi capacității industriale a Europei în domeniul producției de medicamente. Sunt încântat că InvestEU joacă un rol crucial în oferirea finanțării necesare industriei medicale europene pentru a rămâne competitivă și inovatoare, răspunzând în același timp nevoilor pacienților și ale celor din sistemele noastre de sănătate. Acest proiect din România va stimula producția de antibiotice și simultan, va aduce beneficii economiei locale și în domeniul creării de locuri de muncă înalt specializate.”
„Acest parteneriat cu Banca Europeană de Investiții consolidează planul nostru de afaceri “The Future Together 2030” și, în același timp, întărește capacitatea de răspuns a companiei la nevoile și solicitările pieței farmaceutice europene. Investim în cercetare, transfer tehnologic și noi site-uri de fabricație pentru a aduce plus valoare industriei farmaceutice și pentru a consolida indicatorii economico-financiari ai companiei până în anul 2030.”, a declarat Ioan NANI, directorul general al Antibiotice S.A.
Parteneriatul dintre BEI și Antibiotice S.A. este un pas către construirea unei industrii farmaceutice românești independente și competitive. Investind în talentele locale, promovând inovația și sporind accesibilitatea serviciilor de sănătate, această inițiativă pune bazele pentru un viitor mai sănătos atât pentru România, cât și pentru întreaga Uniune Europeană.