Investiții private
O clădire din centrul Iașului a fost demolată pentru a face loc unei noi străzi
O clădire de lângă Școala „Gh. Asachi” a fost demolată recent: imobilul nu avea însemnătatea istorică. Decizia a fost luată în urmă cu câțiva ani în urma parteneriatului Primărie – Iulius pentru dezvoltarea zonei Palat – Sf. Andrei.
Clădirea era în plină stare de degradare și nu mai era locuită de mai mult timp: pentru o perioadă aici a funcționat un cabinet juridic, iar pe una dintre fațade era un banner pe care scria „Centrul Cultural Arab”, fiind vorba despre o asociație neguvernamentală care a folosit temporar unul dintre spațiile imobilului.
Demolarea imobilului a fost necesară întrucât prin această zonă va trece noua stradă care va conecta str. Anastasie Panu (sau pasajul subteran Panu) cu zona Sf. Andrei, areal unde sunt deja executate lucrări pentru extinderea complexului Palas.
Potrivit autorizației de desființare, imobilul era compus din trei apartamente, toate fiind în proprietatea companiei Iulius. Suprafața construită a clădirii era de 264 mp, iar cea utilă de 200 mp, în condițiile unui regim de înălțime cu doar un singur nivel (parter). Valoarea impozabilă a construcției era de aproape 280.000 lei, iar pentru dezafectarea imobilului a fost estimată o valoare a lucrărilor de circa 180.000 lei.
Cum arată acum zona după demolarea clădirii:
- Pe locul unde se afla clădirea aproape că nu mai găsești urme al fostului imobil, amplasamentul fiind curațat între timp. Deocamdată, lucrările de extindere a complexului au loc în vale, zona străzilor Sf. Andrei – Trei Ierarhi, urmând apoi să fie „atacată” și zona de cornișă, unde se afla clădirea. În schimb, încă nu este gata planul urbanistic zonal, Iulius obținând recent actul urbanistic ce permite întocmirea documentului. Cel mai probabil, planul urbanistic va fi prezentat public până la finalul anului.