Connect with us

O nouă amânare, a treia, în deschiderea ofertelor pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Iași

Proiecte publice

O nouă amânare, a treia, în deschiderea ofertelor pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Iași

Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate (ANDIS) a amânat, pentru a treia oară, termenul pentru deschiderea ofertelor în vederea construirii Spitalului Regional de Urgență (SRU) Iași. Inițial, ofertele trebuiau deschise pe 11 aprilie, iar noul termen este 7 iunie.

Cel mai probabil, decizia de amânare a venit în contextul numeroaselor solicitări de clarificare din partea constructorilor interesați în ceea ce privește documentația de atribuire. În context, amintim că valoarea contractului este de 1,8 miliarde lei, fiind cea mai mare licitație lansată la Iași după Revoluție.

Între timp, lucrările pregătitoare pentru construirea SRU Iași avansează în cadrul altui contract, de 30 milioane lei, care are ca obiect organizarea de șantier, săpătură generală, excavări, împrejmuire etc. Zilele trecute, Primăria Iași a anunțat că a stabilit și unde va fi transportat pământul rezultat din excavări. Astfel pământul vegetal (circa 55.000 metri cubi) va fi depozitat temporar pe un teren al Primăriei de lângă fosta groapă de gunoi (lângă Tomești) și, ulterior, va putea fi utilizate de Servicii Publice Iași pentru lucrări pe raza municipiului.

Restul pământului ar urma să fie transportat pe raza unor comune (Tomești, Popricani, Victoria etc.), în condițiile în care autoritățile locale și-au manifestat intenția de a-l prelua și de a-l utiliza în unele zone din localitățile comunelor pentru diverse nivelări.

santier sru
Imagine din dronă cu amplasamentul SRU de la momentul începerii lucrărilor

Investiția de la SRU Iași se ridică la 3,3 miliarde lei, respectiv: 1,64 miliarde lei de la bugetul de stat, 1,25 miliarde lei dintr-un împrumut făcut de guvern și doar 360 milioane lei din bani UE nerambursabili.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

To Top