Connect with us

Palas se extinde cu o nouă clădire de birouri: a fost autorizat imobilul din zona fostei benzinării de pe Sf. Lazăr

Foto: Iulian MOFTEESCU

Investiții private

Palas se extinde cu o nouă clădire de birouri: a fost autorizat imobilul din zona fostei benzinării de pe Sf. Lazăr

Primăria a emis autorizația de construire pentru UBC 7, o clădire de birouri cu 10 etaje amplasată în zona fostei benzinării de pe str. Sf. Lazăr, imobilul urmând să aibă o înălțime mai mică față de cea a Palatului Culturii și, în același timp, nu se va suprapune peste axul de vizibilitate al monumentului istoric, conform planului urbanistic zonal (PUZ) aprobat în februarie 2020.

„Clădirea propusă are un număr de 14 niveluri (două în subteran, parter, mezanin și 10 etaje) având următoarele destinații: birouri, spații comerciale, servicii, alimentație publică și parcare subterană. Forma în plan a clădirii UBC7 este de trapez neregulat. Accesul principal se face pe latura de Sud a clădirii, la colțul intersecției dintre str. Sf. Lazăr și drumul de acces dinspre Sala Sporturilor. La nivelul parterului sunt prevăzute și accesuri la spațiile comerciale”, se arată în autorizația 470/2022.

O randare a clădirii prezentată acum doi ani în cadrul unei dezbateri privind planul de extindere a Palas. După această consultare publică, Iulius a renunțat la unele clădiri înalte propuse inițial în proiect, iar în cazul imobilului UBC7 de la fostul Petrom s-a decis o înălțime sub cea a Palatului Culturii

Potrivit autorizației 470, accesul auto în parcarea subterană se va face dinspre latura de nord-vest, la nivelul parterului. „Clădirea este prevăzută cu două niveluri subterane, cu spații tehnice și locuri de parcare. În subsolul -2 este proiectat și un pasaj subteran care asigură legătura auto între clădirea propusă și clădirea D1D2 din ansamblul Palas. Pasajul se va executa cu rost față de corpul de clădire”, se mai precizează în autorizație.

Tot în legătură cu ansamblul Palas a fost emis un aviz pentru reamenajarea unor spații dintr-o clădire a complexului. „Restaurantul La Cupola va fi desființat, iar pe aceeași locație se vor amenaja un număr de 10 spații comerciale cu profil nealimentar”, se arată în autorizația 471/2022.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top