Connect with us

Pas înainte pentru Institutul Inimii: studiul de fezabilitate va fi gata în 4 luni

Proiecte publice

Pas înainte pentru Institutul Inimii: studiul de fezabilitate va fi gata în 4 luni

Consiliul Județean (CJ) a semnat ieri contractul pentru întocmirea studiului de fezabilitate și altor documentații tehnice necesare în cazul construirii Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Miroslava, valoarea contractului fiind de 2,2 milioane lei, fără TVA.

Contractul a fost adjudecat de către o asociere de firme conduse de Cubicon Invest (Maramureș), compania care a licitat alături de alte nouă firme: Geo-Tech, Topometric Intelligence, TDD Concept Studio, CSP Proiect Line, Arhigraf, Mansart Corporate, Acvadesign, Impact Sănătate și ABC Development Aviation. Asocierea a avut o ofertă financiară cu peste un milion de lei mai mică față de valoarea estimată de autoritatea contractantă.

„IRMC este unul fără echivalent în România pentru că vor fi în jur de 27 de departamente, iar șapte dintre ele nu mai există în țara noastră la ora actuală. Va fi un spital al viitorului, un spital care ar trebui să fie modern și peste o sută de ani de acum înainte. Spitalul va pune România pe harta internațională a medicinei cardiovasculare”, a declarat inițiatorul proiectului, dr. Grigore Tinică, actual director al Spitalului de Boli Cardiovasculare din Copou.

Studiul de fezabilitate și documentaţiile tehnice pentru obţinerea tuturor avizelor şi autorizaţiilor necesare ar urma să fie întocmite în maximum 4 luni. Ulterior, CJ va putea lansa licitația de proiectare și, în final, cea de execuție a lucrărilor. Întregul proiect are o valoare estimată de 350 milioane euro, iar una dintre sursele de finanțare la care speră CJ este Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

To Top