Connect with us

Piața imobiliară: scădere de 20% a tranzacțiilor la Iași

Tranzacții

Piața imobiliară: scădere de 20% a tranzacțiilor la Iași

Autoritățile centrale au publicat situația tranzacțiilor din imobiliare pe luna aprilie 2020: prima lună în care restricțiile în contextul pandemiei Covid-10 au fost valabile pe toată perioada.

În ciuda acestor restricții, piața imobiliară nu a înregistrat o scădere brutală. Din contră, statisticile sunt comparabile cu cele de anul trecut din perioada similară. Mai mult, în ceea ce privește unitățile locative individuale (apartamentele), pe perioada martie 2020 – aprilie 2020 este înregistrată o creștere a vânzărilor. Creșteri au mai fost, pentru cele două luni, și în cazul terenurilor extravilane agricole și neagricole. Rămâne de văzut cum restricțiile din luna aprilie vor afecta vânzările din luna mai 2020.

Revenind la luna aprilie 2020, de exemplu, în cazul apartamentelor, au fost vândute 247 de unități la Iași cu 4% mai puțin decât în aprilie 2019 (258 de apartamente). Anterior, APIX.ro a scris că, în luna martie 2020, când restricțiile au fost valabile circa jumătate de lună, au fost vândute mai multe apartamente față de martie 2019 (creșterea fiind atunci de 5%). La fel, în lunile februarie și ianuarie 2020, au fost înregistrate majorări ale vânzărilor, tendința de creștere începând să se manifeste din toamna anului trecut, după, ce, anterior, piața imobiliară era la un prag minim pentru ultimii ani. Astfel, cifrele pe luna aprilie pot fi rezultatul tendinței de creștere manifestate în primele luni ale anuluiîn sensul că tranzacțiile au fost inițiate mai devreme dar au fost finalizate efectiv luna trecută.

Autoritatea Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat statisticile pentru toate tipurile de tranzacții din luna aprilie 2020. În ansamblu, piața a scăzut cu 20% față de aprilie 2019:

  • apartamente: scădere de 4% (de la 258 de apartamente la 247)
  • terenuri agricole extravilane: scădere de 40% (de la 106 la 64)
  • terenuri neagricole extravilane: creștere de 25% (de la 4 la 5)
  • terenuri intravilane cu construcții: scădere de 19,5% (de la 332 la 267)
  • terenuri intravilane fără construcții: scădere de 23% (de la 578 la 440)
  • total tranzacții: scădere de 20% (de la 1.278 la 1.023)

Dacă ne raportăm la perioada 1 martie  2020 – 30 aprilie 2020, scăderea față de perioada similară a anului trecut este de doar 0,4% – vânzările din prima parte a lunii martie, de dinainte de restricții, compensând numărul de tranzacții ulterior.

În schimb, în ceea ce privește apartamentele, în perioada martie – aprilie 2020 au fost vândute mai multe unități decât în perioada martie – aprilie 2019, respectiv cu 0,38% (au fost vândute 2 apartamente în plus față de perioada martie – aprilie 2019).

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Tranzacții

To Top