Connect with us

PMI: Patru oferte pentru modernizarea a 8 străzi

Trafic

PMI: Patru oferte pentru modernizarea a 8 străzi

Lucrările de modernizare la opt străzi și pentru supralărgirea bld. Tudor Vladimirescu vor demara în primăvara anului 2020. Primăria a anunțat că a primit patru oferte la licitația aferentă, în condițiile în care valoarea estimată a contractului se ridică la peste 19,2 milioane lei.

Arterele de circulație propuse pentru modernizare sunt strada Viticultori, strada I. I. Mironescu, strada Luca Arbore, strada Roşcani, strada Ţicăul de Jos, strada Timpului, strada Șt. O. Iosif şi str. Dochia. În total, 7 km de drum.

Potrivit Primăriei, ofertanții care s-au înscris la licitație sunt asocierea SC Alpenside SRL – SC Concret Drum SRL, SC Conest SA, SC Geiger Transilvania SRL și asocierea SC Con Ted Company SRL – SC Transmir SRL – SC Construcții Gabap SRL. Durata de execuție variază între 8 și 14 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Totodată, municipalitatea a anunțat astăzi că au fost eliberate autorizațiile de construire pentru alte 16 străzi, dar pentru care încă nu au fost demarate licitații. Potrivit oficialilor instituției, procedurile de achiziție publică ar urmă să fie lansate în 2020, după aprobarea bugetului local. În cazul acestui pachet de străzi, valoarea contractului se ridică la peste 25 milioane lei.

Este vorba despre străzile Alexandru Vlahuță (cu o lungime de 0,264 kilometri și o valoare estimată de 854.859,72 lei), George Coșbuc (0,771 kilometri – 3.640.744,52 lei),  șoseaua Rediu – variantă (0,596 kilometri – 2.202.797,12 lei), Sg. Grigore Ioan (0,14 kilometri – 305.535,72 lei), Dumbrava Roșie (1,071 kilometri – 1.734.010,52 lei), Gen. Dr. Nicolae Vicol (0,706 kilometri – 3.404.016,45 lei), șos. Munteni (0,477 kilometri – 3.646.195,82 lei), Str. Dr. Victor Babeș (0,242 kilometri – 1.059.215,30 lei), Theodor Văscăuțeanu (0,319 kilometri – 1.395.811,45 lei), Dumitrașcu Cantacuzino (0,170 kilometri – 988.174,25 lei), Titu Maiorescu (0,456 kilometri – 2.262.725,40 lei), Muntenimii (0,106 kilometri – 1.047.473,70 lei), Turcu (0,223 kilometri – 825.095,08 lei), Aleea Copou (0,280 kilometri – 1.046.654,55 lei), Nicolae Istrati (0,081 kilometri -479.566,52 lei) și Pojărniciei (0, 261 kilometri – 1.011.611,55 lei).

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Trafic

To Top