Proiecte publice
Premieră la Iași: PMI va construi, cu bani proprii, un parcaj suprateran
Bugetul local din acest an include o premieră pentru municipalitate: instituția începe finanțarea construirii unei parcări supraterane în cartierul Alexandru cel Bun. Ar fi primul parcaj de acest fel construit la Iași.
În ședința Consiliului Local (CL) de vineri, 21 februarie, vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici, iar valoarea totală a investiției ajunge la 10,6 milioane lei (inclusiv TVA). Aprobarea acestei hotărâri nu înseamnă neapărat și alocarea finanțării, dar primarul Mihai Chirica a precizat în mai multe rânduri că acest parcaj va fi construit cu bani de la bugetul local.
În bugetul pe 2020, care va fi aprobat tot vineri, a fost inclusă suma de 800.000 lei, atât pentru proiectare cât și pentru execuția lucrărilor. Această alocare permite Primăriei să lanseze licitația de construire a parcajului în acest an.
Parcarea va avea un număr de 255 de locuri care vor fi închiriate locuitorilor din zona Mușatini și va funcționa ca o parcare de reședință. Suprafața terenului este de aproape 2.500 mp. Parcajul va fi structurat pe trei niveluri, înălțimea maximă a construcției fiind de circa 14 metri.
Terenul are acces din strada Mușatini, în imediata vecinătate a clădirii Centrului Medical de Familie (nr. 59). În zona sunt imobilele 2A, 5A și 5B situate pe strada Basarabi și blocurile U1, U2, A15, A16 și A17 din str. Mușatini.
„Clădirea proiectată este o clădire deschisă multietajată cu funcțiunea de parcare autovehicule. Într-o secțiune transversală, clădirea este configurată pe jumătate de nivel, fapt ce micșorează lungimea rampelor de acces între două niveluri și totodată raționalizează fluxul de circulație și fluxul de intrare-ieșire”, se arată într-un raport de specialitate al Primăriei.
Locurile de parcare vor fi distribuite astfel: demisol (21 locuri), parter (42), etaj 1 (48), etaj 2 (48), etaj 3 (48) și pe terasă (48).
Termenul de execuție este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.