Connect with us

Primăria Iași construiește blocuri sociale la un preț de 700 euro/mp, cost raportat la suprafața desfășurată

blocuri nzeb primaria iasi
Randare a proiectului

Proiecte publice

Primăria Iași construiește blocuri sociale la un preț de 700 euro/mp, cost raportat la suprafața desfășurată

Cele 7 blocuri cu 10 tronsoane care vor fi construite de Primăria Iași în Grădinari vor fi ridicate la un preț mediu de 705 euro/mp, în condițiile în care în care valoarea estimată a lucrărilor trece pragul de 67 milioane lei (circa 13,5 mil. euro), iar suprafața construită desfășurată este de 19.151 mp.

Municipalitatea a lansat licitația de lucrări zilele trecute (vezi anunțul), în condițiile în care ofertele pot fi depuse pe 12 decembrie. În cele 188 de apartamente vor putea locui „tineri aflați în situații de risc”, cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 ani.

Indicatorii proiectului:

  • suprafață construită totală – 3.246 mp
  • suprafață construită desfășurată – 19.151 mp
  • suprafață teren – 20.113, procent de ocupare a terenului – 16%, coeficient de utilizare a terenului – 0,95
  • număr total de locuri de parcare – 194
  • sistem constructiv – cadre din beton armat monolit alcătuit din stâlpi, grinzi, planșee
Blocuril se vor construit în spatele imobilelor ANL din zona Grădinari

Proiectul actual a fost adaptat după o inițiativă mai veche a Primăriei astfel încât construirea celor 10 tronsoane de bloc să fie finanțată cu fonduri nerambursabile prin intermediul PNRR: imobilele vor fi de tip nZeb („Nearly zero-emission building” – clădiri cu emisii aproape zero). „Din perspectiva costurile inițiale scăzute, soluția recomandată (pentru încălzire, n.r.) este cea de racordare a clădirii la sistemul de termoficare și utilizarea unor sisteme ce valorifică energia solară”, se arată în studiul energetic comandat de Primăria Iași.

Blocurile vor avea un regim cu subsol, parter, 3 etaje și mansardă. Trei blocuri vor avea fiecare câte două tronsoane cu 18 apartamente/tronson, iar patru blocuri vor avea câte un singur tronson cu 20 de apartamente. În total, vor fi 98 de apartamente cu o cameră, 78 cu două camere și 12 cu 3 camere.

Contractul pus pe tarabă de către Primărie este atât de proiectare (2 luni), cât și de execuție (27 luni), iar lucrările trebuie finalizate cel târziu în decembrie 2026, acesta fiind termenul impus la proiecte PNRR. Complexul din Grădinari va avea, în final, peste 250 de apartamente: 72 de locuințe sunt în curs de amenajare (cu fonduri de la bugetul local), dar lucrările au o întârziere foarte mare – au început din septembrie 2018 și nici până în prezent nu au fost finalizate.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Proiecte publice

To Top