Investiții private
Proiectul blocurilor din jurul Lidl a intrat pe ultima sută de metri pentru obținerea autorizației
Investitorul în noul complex rezidențial din jurul Lidl Moara de Foc pregătește demolarea construcțiilor care au făcut parte din fosta fabrică de panificație. În total, 13 construcții vor fi desființate. Cea mai înaltă clădire este cea a silozului. În locul acestora vor fi ridicate blocuri de locuințe, planul urbanistic zonal (PUZ) fiind aprobat în toamna acestui an.
„Demolare imobile existente și construire ansamblu cu funcțiuni mixte, locuințe colective, birouri, comerț, servicii, parcaje subterane, sistematizare verticală și împrejmuire teren proprietate”, este obiectul unui certificat de urbanism obținut recent de investitorul Gral Construct SRL, pas premergător obținerii autorizației de construire.
Compania patronată de omul de afaceri Gheorghe Achiței are la dispoziție un teren de 1,3 hectare, în condițiile în care 2.000 mp sunt în curs de achiziție de la Lidl. Pe teren se află 13 construcții care au făcut parte din fosta fabrică de panificație, iar toate vor fi demolate: cea mai înaltă clădire este cea a silozului (3 etaje), restul construcțiilor având doar un singur nivel (parter).
Într-o primă etapă, vor fi edificate trei blocuri la vest de magazinul Lidl. Acestea vor avea un regim maxim de înălțime cu subsol, parter, mezanin, 8 etaje și un etaj tehnic (casa liftului). Blocurile vor găzdui locuințe colective, iar la parter vor fi spații comerciale. Ansamblul va fi deservit de un număr de 158 de locuri de parcare, care vor fi amenajate la nivelul solului și în subsol.
Omul de afaceri este cunoscut în special pentru proiecte derulate în zona șos. Iași – Voinești și aleea Tudor Neculai. În ianuarie 2019, Achiței a bifat o premieră pe piaţa imobiliară locală: a demolat o locuinţă colectivă mică în zona şos. Iaşi – Voineşti care fusese construită cu nerespectarea autorizaţiei.
- Citește și Zona Moara 1 Mai se va schimba radical în următorii ani (text din 2019 care anticipa dezvoltările ulterioare)
În context, amintim că în zonă sunt și alte propuneri urbanistice, care vor avea tot un regim înalt: complexul de locuințe (și hotel) de la restaurantul Moara de Foc (9 etaje), o clădire multifuncțională pe o parcelă vecină (7 etaje, undeva în spatele Sedcom), precum și proiectele derulate sau în pregătire de după calea ferată (cu un regim cuprins între 6 și 18 etaje).