Connect with us

Rediu: Noul traseu al autostrăzii A8 presupune exproprierea în cazul a cel puțin 100 de case

Trafic

Rediu: Noul traseu al autostrăzii A8 presupune exproprierea în cazul a cel puțin 100 de case

O analiză realizată de Primăria Rediu arată că noul traseu al autostrăzii A8 pe raza județului Iași afectează cel puțin 100 de case construite în Breazu, în cazul cărora ar urma să fie făcute exproprieri. Joi, 4 noiembrie, sunt programate două dezbateri de către Compania de autostrăzi: una cu autoritățile (ora 11.00) și cealaltă cu publicul larg (ora 15.00).

„Proiectul va implica exproprierea a minim 100 de locuințe individuale din zona centrală a intravilanului Comunei Rediu – sat Breazu. În România, proiecte asemănătoare având același obiectiv nu s-a constituit pe exproprieri de intravilan conținând locuințe individuale. Aceste exproprieri vor constitui un blocaj în derularea contractului de edificare a autostrăzii”, se arată într-un punct de vedere al Primăriei Rediu care a fost transmis Consiliului Județean și Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Traseul autostrăzii care afectează casele din Rediu, conform primarului Grosu

În plus, în adresă se mai precizează că pe o rază de vecinătate de 500 metri față de viitorul șantier al autostrăzii există încă aproximativ 700 de locuințe situate la Sud și Nord de aceasta, reprezentând aproximativ 22% dintre locuitorii actuali ai comunei care vor fi afectați în mod direct de acest șantier și de folosința ulterioară a autostrăzii.

Primarul din Rediu, Ciprian Grosu, arată că noul traseu presupune o diferență de 3 km în minus față de traseul propus în studiul de fezabilitate din 2011. „(Cei 3 km, n.r.) nu justifică impactul economic și social pe care îl va avea asupra dezvoltării comunei Rediu”, spune primarul.

Potrivit analizei primăriei comunale, între planșele trimise de CNAIR sunt anumite diferențe care fac imposibilă aprecierea poziției tunelului proiectat în zonă.

Autostrada va fi un element de blocare a dezvoltării urbanistice de tip rezidențial de aici rezultând limitarea posibilității de dezvoltare economică a întregii comune deoarece indicatorul `Număr de locuitori` va fi în acest nou scenariu pe o pantă descrescătoare și nu va avantaja comuna Rediu pentru accesarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă în situația raportării la numărul de locuitori beneficiari”, se mai arată în adresa Primăriei Rediu.

Zonă de case pe unde va trece autostrada prin Breazu

În adresa semnată de primar este subliniat faptul că noua configurație a tronsonului A8 în loc să tranziteze spațiile din extravilan și fără problemele generate de zone protejate, între Horlești și Tăutești, pe o parte și Breazu și Rediu pe de altă parte, „taie efectiv intravilanul localității Breazu în două părți aproximativ egale, prin zona sa nordică” care este cea mai dinamică din perspectiva dezvoltărilor rezidențiale.

În încheirea, primarul Grosu spune că tranzitul comunei Rediu trebuie făcut prin alternativa de traseu propusă în studiul de fezabilitate din 2011, el enumerând următoarele avantaje:

  • se aliniază proiectelor asemănătoare implementate în România cu privire la construcția de autostrăzi (traversează exclusiv zonele extravilane)
  • trece la mare distanță față de ariile naturale protejate, reducând impactul asupra mediului
  • se pliază mai ușor pe curbele de nivel și pe cumpenele de apă, reducând costurile de construire
  • exproprierile implică terenuri extravilane și nu imobile-teren pe care sunt edificate locuințe unifamiliale, neconstituind un blocaj în derularea cotnractului de edificare a autostrăzii
  • ajută la dezvoltarea economică a comunei Rediu și a satelor componente
  • are impact social redus asupra calității vieții
Schiță a traseului, la sud de Pădurea Mârzești

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Trafic

To Top