Investiții private
Șantier deschis în centrul Iașului: trei construcții vor fi demolate, iar alte două vor fi comasate
Un proiect inițiat acum circa cinci ani a ajuns la stadiul de șantier, dar în altă formă decât cea propusă inițial: beneficiarul solicita construirea unui hotel, iar acum susține că se va limita doar la amenajarea unei locuințe. Inițiatorul are o suprafață de doar 500 mp pe care se află cinci construcții: trei vor fi demolate, iar alte două vor fi extinse și comasate.
Beneficiarul inițial al proiectului de pe str. Agatha Bârsescu nr. 13, în zona din spatele Primăriei Iași, a fost CCI Construct Company SRL, firmă care se află în mijlocul unui scandal de amploare în contextul unor blocuri construite în zona Aurel Vlaicu (citește despre „Războiul apei” în ZDI). Acum, pe panoul de șantier apare la beneficiar C.C.P. care sunt inițialele patronului CCI (Ciubotariu Ciprian Petrică), autorizația fiind emisă pe numele acestuia.
„Reparaţii capitale, extindere și comasare cladire pe aliniament existent, transformare pod în spaţiu de locuit și demolarea clădirilor C2, C3, C4. Teren in suprafata de 507 mp (…) Se propun spre demolare clădirile C2, C3, C4; Clădirile C1 respectiv C5 sunt propuse spre comasare, rezultând o singură clădire și transformarea podului în spațiu de locuit”, se arată în autorizația emisă de Primărie.
- Citește și Primăria Iași reia proiectul de construire a unui nou sediu: anul acesta va fi lansată licitația
În urma lucrărilor, va rezulta o vilă cu o amprentă la sol de 217 mp și o suprafață desfășurată de 405 mp. Actualele construcții sunt case (C1 și C2) și trei anexe (C3, C4 și C5).
Anterior, când beneficiarul proiectului era firma CCI Construct, intenția societății a fost de a amenaja un hotel: inițial, s-a vorbit despre „un imobil cu locuințe în regim hotelier și spații prestări servicii pe teren proprietate” și, ulterior, despre un „boutique hotel prin demolare clădiri anexă și extindere clădire anexă”. Proiectul, în aceste forme, nu a fost acceptat de autorități și, în final, în aprilie 2024, Primăria Iași a emis autorizația cu obiectul menționat mai sus. Regimul de înălțime propus pentru imobil este cu spațiu tehnic, parter și un pod locuibil.
Potrivit panoului de la șantier, lucrările vor fi finalizate cel târziu în august 2026, fiind executate de o firmă locală de construcții (Yards Construct Project).