Mișcări civice
Tensiuni la protestul din Oancea: au intervenit polițiștii
O dezbatere la care au fost invitaţi, ieri, locuitorii din zona Esplanadei Oancea a degenerat încă dinainte de ora de începere anunţată. Aproximativ o sută de persoane s-au adunat ca să discute despre autorizaţia de construire emisă cu o lună în urmă de primarul Mihai Chirica, pe baza unui Plan Urbanistic Zonal adoptat printr-o hotărâre a Consiliului Local (nr. 502, din 29 noiembrie 2017), scrie „Ziarul de Iași”.
Cei care au lansat invitaţia, doi consilieri locali şi un deputat de la PNL, au atras atenţia că actele care au trecut pe sub nasurile aleşilor din Primărie nu sunt în regulă: hârtiile au fost făcute şi în 2017, şi în 2019, pe adresa strada Oancea nr. 20, iar şantierul lângă care au protestat oamenii ieri este situat pe strada Han Tătar.
Între locul împrejmuit ieri-noapte şi strada Oancea se află un alt bloc de locuinţe, cu şase niveluri, construit de acelaşi întreprinzător, Cristinel Daniel Niculiţă, fără locuri de parcare suficiente. Acest bloc se află la intersecţia străzilor Han Tătar şi Oancea.
La aproximativ 150 de metri de intersecţie, un bloc izolat termic şi vopsit într-un galben cald pe cheltuiala proprietarilor, nu a Primăriei, poartă numărul 20.
Menţionarea repetată în acte a altei adrese este ceea ce i s-a reproşat primarului Mihai Chirica – pe care oamenii l-au chemat în zadar la discuţii pe Esplanadă. În plus, participanţii au spus că nu au încredere că Nicoliţă nu va modifica proiectul, renunţând la locurile de parcare, aşa cum a făcut şi la blocul de pe colţ.
Citește relatarea în „Ziarul de Iași”