Investiții private
Undă verde pentru ansamblul „Picolina”: zeci de vile, blocuri și clădiri de servicii pe 11 ha în Bucium
Plenul Consiliului Local (CL) a dat undă verde construirii unui ansamblu cu zeci de vile și blocuri în Bucium, zona Fundac Păun, în cadrul unui proiect care a stârnit numeroase discuții atât la nivel politic, cât și public. APIX.ro a publicat mai multe randări ale proiectului în luna decembrie 2021 (vezi aici).
În primul rând, proiectul a fost contestat de către vecini din cauza unor lucrări efectuate în urmă cu aproape doi ani, lucrări care au provocat scurgeri de ape pluviale. În schimb, încă de la început, vecinii au declarat că nu au nimic împotriva propunerii urbanistice, dar au solicitat rezolvarea problemei apelor pluviale. Într-un final, investitorul (firma Goland Imobil) și-a asumat unele lucrări suplimentare făcute pe domeniul public în baza unui parteneriat cu Primăria.
La nivel politic, votul din plenul de luni, 30 mai, a stârnit controverse: a fost nevoie de câteva zeci de minute pentru ca proiectul să fie declarat aprobat. Două amendamente, care puneau condiții proiectului, unul promovat de USR, iar celălalt de PNL, au fost respinse pentru ca, la capătul unor discuții prelungite (catalogate de unii consilieri drept „hilare” sau „jenante”) proiectul să fie adoptat în forma propusă de investitor.
- Desfășurarea votului, pe scurt: Înainte de vot, șeful Comisiei de urbanism, Iulian Nicolau (USR), a propus ca „intrarea în vigoare a prezentului PUZ este condiționată de începerea lucrărilor de investiții privind modernizarea șos. Bucium și a pasarelei Socola cu respectarea la faza de autorizare construcției a declarației notariale”. Acesta era un amendament care a fost propus de PSD și asumat, anterior, de Comisia de urbanism. Declarația notarială invocată viza un angajament al investitorului că va implementa „etapizat” proiectul. La votul pe acest amendament, doar USR a votat „pentru”, în timp ce PNL, PSD și PMP s-au abținut. Ulterior, a venit rândul PNL, prin liderul de grup Ciprian Bostan, să citească un amendament, asumat anterior de Comisia juridică a CL – amendament propus tot de PSD, dar susținut vehement de liberali: „PUZ-ul intră în vigoare imediat condiționat doar de faptul că până la începerea lucrărilor de modernizare pe șos. Bucium, investitorul va solicita autorizație doar pentru un număr de 10 locuințe individuale plus infrastructură, rețele de utilități și centrele de servicii comunitare”. Culmea, și acest amendament a fost respins deși liberalii au majoritate în plen alături de PMP. Votul a fost unul hilar: parte din consilierii locali ai PNL, care erau prezenți fizic la ședință, au votat „pentru” amendament alături de consilierii PSD – în schimb, toți consilieri care erau în format online, inclusiv cei ai PNL și PSD, s-au abținut astfel că amendamentul a fost respins. Momentul hilar a trecut neobservat inițial, dar liberalii s-au repliat și au votat proiectul în forma propusă inițial de investitor. Dar și în acest caz au fost probleme – doi consilieri nu au avut camera video deschisă și nu a putut fi contabilizat (inițial) votul lor. După mai multe discuții, președintele de ședință a acceptat faptul că cei doi ar fi avut o problemă cu conexiunea și a înregistrat cele două voturi, astfel că proiectul a fost adoptat.
Conform ultimei planșe de mobilare urbană propusă de investitor, proiectul este unu major: 45 de vile (demisol, parter și un etaj), 18 blocuri cu regim mic de înălțime (maximum 3 etaje) și clădiri de servicii (școală, alimentație publică și recreere). Terenul deținut de societate are o suprafață totală de 11 hectare. Inițial, în cuprinsul planului urbanistic se arăta că erau propuse 32 de vile, dar în ultima planșă, cea consultată de APIX.ro, figurează 45 de case.
- Citește și VIDEO/FOTO Proiect de amploare în Bucium: complexul „Winkler” va avea birouri, blocuri și vile