Investiții private
Unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare din Iași a trecut de un hop: aviz favorabil de la Comisia monumentelor istorice
Greenfield Copou, un proiect imobiliar propus de dezvoltatorul Impact din București, singurul constructor din țară listat la Bursă, este cu un pas mai aproape de momentul eliberării autorizației de construire: recent, Comisia zonală a monumentelor istorice a avizat favorabil investiția.
Însă, avizul Comisiei este unul condiționat de obligativitatea unei supravegheri arheologice. „Construire zonă mixtă conținând servicii publice, servicii de interes general (servicii colective și personale, comerț, hoteluri, restaurante, loisir-terenuri de sport, piscine, agrement), activități productive mici și mijlocii nepoluate și locuințe”, este obiectul proiectului propus de Impact în Copou, zona Viticultori.
Potrivit propunerii urbanistice, 1.100 de apartamente în blocuri cu 5 etaje vor fi amenajate pe str. Viticultori, în apropiere de intersecția cu Aleea Mihail Sadoveanu. Firma deține circa 5 hectare de teren, dar are în intenție achiziția de noi terenuri în aceeași zonă.
Inițial, planul dezvoltatorului era să livreze primele apartamente în trimestrul I al anului 2023, termen care nu va fi însă respectat având în vedere stadiul de avizare a investiției.
- Citește și FOTO Cum va arăta complexul Greenfield Copou
La lansarea proiectului, în 2021, reprezentanții companiei au precizat că blocurile vor avea un regim cu două niveluri în subsol, parter și 5 etaje și vor găzdui 1.096 de apartamente (studio, 2, 3, 4 și 5 camere).
Ansamblul va beneficia de 3.200 mp de spații de relaxare, prevăzute cu restaurant, piscina interioară, lounge, cafenea, fitness & spa, precum şi de 300 mp de spaţii comerciale.