Connect with us

VIDEO Demolarea clădirii Tomiris, din Calea Chișinăului, văzută de la o înălțime de 60 metri

Investiții private

VIDEO Demolarea clădirii Tomiris, din Calea Chișinăului, văzută de la o înălțime de 60 metri

Investitorul imobiliar Prime Kapital a finalizat joi demolările de pe fosta platformă Tomiris unde va construi un ansamblu rezidențial. Imobilul era cel mai înalt dintre construcțiile dezafectate (6 etaje), iar soluția dezvoltatorului a fost ca demolarea să fie făcută prin implozie.

„Astăzi, cea mai înaltă clădire de pe teren a fost demolată prin implozie și considerăm finalizate lucrările de demolare. Majoritatea materialelor rezultate în procesul de demolare vor fi  reutilizate, în conformitate cu scopul nostru de a construi proiecte sustenabile. Prin Silk District, reabilităm o fostă platformă industrială aflată în paragină, localizatăfoarte aproape de centrul orașului şi o redăm comunităţii”, a declarat Maggie Kitshoff, Partener Prime Kapital.

La demolare au asistat zeci de ieșeni, iar polițiștii au închis temporar circulație în intersecție.

Potrivit Prime Kapital, Silk District este un proiect imobiliar de amploare ce aduce în Iași un concept integrat, de tip mixed-use, un model de dezvoltare urbană sustenabilă, cu beneficii extinse asupra comunității ieșene. Localizat aproape de centrul orașului și deservit de o infrastructură foarte bună și de conexiuni la toate cartierele orașului prin rețeaua de transport urban, le va permite ieșenilor să se deplaseze ușor către punctele de interes ale Iașului și să își folosească mai puțin mașinile.

„Faza 1 a componentei rezidențiale este deja în construcție și estimăm că va fi finalizată până la sfârșitul anului 2022, în timp ce construcția fazei 2 va fi demarată la începutul anului viitor. În ceea ce privește birourile, ne propunem să începem construcția fazei 1 la începutul anului viitor și să finalizăm la sfârșitul anului 2023. Astfel, spre final de 2023, odată cu prima fază de birouri vom vedea finalizate aproximativ 700 de apartamente, lucrări majore de infrastructură împreună cu vaste spații verzi și de petrecere a timpului liber, având totodată aproximativ 700 de apartamente în construcție în următorele faze”, declară Maggie Kitshoff, Partener Prime Kapital.

În clipul de mai jos, demolarea poate fi văzut dintr-un alt unghi (zona din spate):

Oficialii companiei mai spun că zonele office vor fi conectate prin zone pietonale cu zonele rezidenţiale, comerciale, și astfel va fi asigurat accesul facil la restaurante, terase, parcuri, clinici și grădiniță etc. Prin implementarea de spații pietonale și destinații comerciale și de agrement, proiectul va reduce traficul și poluarea.

„Concomitent cu dezvoltarea unui nou cartier de tip mixed-use din Iași, Silk District va contribui și la reamenajarea spațiilor publice din vecinătatea proiectului prin recondiționarea intersecției Calea Chișinăului cu Bulevardul Tudor Vladimirescu, precum și prin extinderea Bulevardul Tudor Vladimirescu. Aceste lucrări vor reprezenta un beneficiu direct pentru toți ieșenii și vor contribui la continua dezvoltarea a orașului”, se precizează în comunicatul investitorului.

Galerie foto:

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top