Connect with us

ZdI: „Micul Palas” – locuințe și birouri peste drum de Hotel Internațional

Centrul de Afaceri va fi construit după ce va fi demolată o casă

Investiții private

ZdI: „Micul Palas” – locuințe și birouri peste drum de Hotel Internațional

Zona cuprinsă între Pod Cantemir și Hotel Internațional va cunoaște o dezvoltare accelerată în următorii 2-3 ani. Doi politicieni și un om de afaceri au în plan ridicarea a cinci corpuri de clădire, cu regim înalt, ale căror funcțiuni vor fi, în principal locuințe și birouri. Imobilele vor avea până la opt etaje.

Un influent lider politic local construieşte un centru de afaceri peste drum de Hotel Internaţional, scrie „Ziarul de Iași” în ediția de 9 august. Director al Fundaţiei Ecologice Green (FEG), Cristian Stanciu are în plan să ridice un imobil de birouri cu opt etaje. Stanciu, care este şi lider al consilierilor judeţeni ai PSD, are în proprietate o suprafaţă de 700 mp. Terenul are des­chidere atât la strada Palat cât şi la stradela Sfântul Andrei. „Intenţia mea este să construiesc un centru de afaceri. În acest mo­ment se lucrează la întocmirea Planului Urbanistic Zonal (PUZ)“, a declarat ieri directorul FEG. Deocamdată, Stanciu, prin intermediul firmei Metcons Top SRL, a obţinut recent un certificat de urbanism prin care s-a stabilit necesitatea întocmirii unui PUZ având în vedere că amplasamentul se află în zonă protejată. „Investiţia a fost estimată la o sumă cuprinsă între 2 şi 4 milioane euro“, a mai spus Stanciu. În prezent, pe amplasament se află o casă cu regim mic de înălţime, care urmează să fie demolată.

Alte două investiţii în zonă, făcute de nume cunoscute

În zona unde construieşte directorul FEG vor fi deschise alte două şantiere până la sfârşitul acestui an şi în 2018. În spatele terenului deţinut de Stanciu este o altă suprafaţă aflată în proprietatea unui cunoscut om de afaceri. Gheorghe Cheşcu, patronul Flux SRL, are în plan construirea unui imobil cu spaţii comerciale, birouri şi locuinţe. Cheşcu a început demersurile pentru obţinerea autorizaţiei încă din toamna anului trecut, când a obţinut două certificate de urbanism. Actele urbanistice au stabilit, de asemenea, necesitatea întoc­mirii unui PUZ. În apropierea amplasamentului lui Cheşcu există un alt proiect, care va fi implementat de compania Rafant Company SRL. Firma este controlată de facto de consilierul local Florin Boca (PSD), un apropiat al primarului Mihai Chirica. Oficial, firma este înregistrată pe numele surorii social-democratului. Rafant are în proprietate peste 2.200 mp, iar proiectul constă în amenajarea de locuinţe.

Amplasamentul investițiilor (prelucrare Apix.ro)

Iniţial, Rafant a dorit un bloc cu 10 etaje, dar Direcţia Patrimoniu Cultural din cadrul Ministerului Culturii, care a analizat pro­iectul având în vedere că este zonă protejată, a aprobat doar şapte etaje. Proiectul controlat de Boca se află într-o fază avansată de avizare. Anul trecut, zona în care vor fi implementate cele trei proiecte menţionate mai sus a stârnit controverse în contextul regimului de înălţime stabilit. Iniţial, unii arhitecţi care au lucrat la reactualizarea Planului Urbanistic General au propus ca în zonă să nu fie permise construcţii înalte, pentru a nu fi afectat unghiul de vizibilitate pe direcţia Podu Roş – Şcoala „Gh. Asachi“ şi Palatul Culturii. Însă, ulterior, arhitecţii şi-au schimbat viziunea la 180 de grade, şi au stabilit în noul PUG un regim înalt pentru viitoarele construcţii.

Sursa: Ziarul de Iași

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top