Investiții private
Ansamblu cu 24 de imobile, la doi pași de Grădina Botanică
O firmă vrea să construiască un ansamblu cu 24 de imobile pe str. Ion Nistor, în apropierea Cimitirului Evreiesc și la doi pași de Grădina Botanică. Societatea Popval SRL are la dispoziție o suprafață de 15.000 mp.
Amplasamentul:
Potrivit Planului Urbanistic Zonal (PUZ), consultat de apix.ro, intenția firmei este de a construi patru blocuri (demisol, parter, 2 etaje și mansardă cu o înălțime maximă de 14 metri) și 20 de vile (demisol, parter și un etaj, cu o înălțime maximă de 9 metri).
„La parterul locuințelor colective vor fi amenajate spații comerciale și de servicii care să satisfacă cerințele zonei”, se arată în PUZ.
Terenul se află într-o zonă în curs de dezvoltare, deocamdată fiind construite câteva vile izolate. În bilanțul teritorial, se arată că suprafața construită va ajunge la circa 5.300 mp, circulațiile și parcările vor ocupa 2.250 mp, suprafața gazonată va fi de 3.000 mp, iar trotuarele și circulațiile pietonale vor ajunge tot la 3.000 mp.
Planșa urbanistică: