Proiecte publice
ApaVital: 200 mil. lei pentru înființare sistem de apă și canalizare – beneficiari: Dobrovăț și alte cel puțin cinci comune
Operatorul ApaVital a lansat o nouă licitație în cadrul programului major de investiții privind extinderea sistemului de apă și canalizare, cele cinci comune incluse în procedură fiind Dobrovăț, Comarna, Costuleni, Ciortești și Cozmești.
Licitația este împărțită în două loturi, cu o valoare totală a contractelor de aproape 200 milioane lei. Compania așteaptă oferte până pe 20 decembrie, iar contractele ar putea fi semnate în prima parte a anului viitor.
Cele două contracte, unul de 161 de milioane lei și celălalt de aproape 38 milioane lei, vizează realizarea de conducte de aducțiune apă potabilă, realizarea de stații de pompare, realizarea de rezervoare, stații de clorinare, înființare rețele de alimentare cu apă, înființare rețea de canalizare, gospodării de apă etc. în satele comunelor enumerate mai sus, precum și parțial în comunele Schitu Duca și Gorban.
- Detalii despre lucrările executate pe raza fiecărei unități teritoriale administrative pot fi consultate accesând ACEST LINK unde este disponibilă documentația tehnică aferentă licitației
O altă licitație lansată recent de ApaVital face referire la alimentarea unei comune din sud-vestul județului (Oțeleni) cu apă din sursa Timișești, contractul având în acest caz o valoare de 180 milioane lei.
Printre contractele majore atribuite până acum de către ApaVital se numără:
- extinderea sistemului de apă și canalizare în Pașcani și în comune învecinate: 92 milioane lei [câștigător – Daroconstruct]
- extindere rețele în zona metropolitană Sud: 171 milioane lei [Daronconstruct – un lot de 64,4 mil. lei, Casrep un lot de 28,4 mil. lei, iar Conest cel de-al treilea lot – 78,2 milioane lei]
- extindere rețele pe traseul Voinești – Gârbești: 28 milioane lei – un lot câștigat de Daroconstruct, al doilea lot în evaluare
- extindere rețele pe traseul Brăiești – Sinești – Popești: 75 milioane lei [Daroconstruct]
- extindere rețele pe traseul Răchiteni – Al.I.Cuza – Heleșteni – Ruginoasa – Costești: 124 milioane lei, trei loturi [Daroconstruct – 83 milioane lei, un lot; celelalte două – neadjudecate]
- extindere rețele în zona Iași – Popricani: 56,4 milioane lei [Casrep]
- extindere rețele în zona Bălțați – Belcești, prin realizarea unei conducte de aducțiune: 16 milioane lei [Europartener]
- extindere rețele în zona Podu Iloaiei – Tg Frumos: 46 milioane lei [Casrep]
În cadrul proiectului major de investiții, ApaVital a mai atribuit și alte contracte (lucrări de mai mică amploare, echipamente, dotări etc.), dar a căror valoare este semnificativ mai mică față de cele enumerate mai sus.