Connect with us

Continental va finaliza în acest an extinderea clădirii din Poitiers

Investiții private

Continental va finaliza în acest an extinderea clădirii din Poitiers

Compania Continental a anunțat că lucrările de extindere a clădirii din Poitiers vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an. Investiția se ridică la peste 27 milioane euro. Anul trecut, investițiile companiei în România s-au cifrat la 200 milioane euro, iar oficialii Continental au precizat că, anul acesta, va fi investită o sumă similară.

Din informațiile APIX.ro, Continental va anunța, în acest an, o altă investiție de amploare la Iași.

În ceea ce privește proiectul actual, funcțiunile imobilului constau în birouri, servicii, laboratoare, activităţi productive nepoluate, activităţi comerciale şi depozitare comercială.

Din suprafaţa de 12.505 mp, construcţiile vor ocupa 4.376 mp, circulaţiile auto, aleile şi parcările 6.252 mp, iar spaţiile verzi 1.875 mp. Imobilul va fi construit pe un teren pe care Continental l-a achiziţionat cu 1,4 milioane euro. Anterior, suprafaţa a fost în portofoliul societăţii Construcţii Feroviare Moldova.

Amplasamentul noului complex de clădiri

Anul trecut, Continental a semnat un acord cu producătorul german de dispozitive pentru iluminat Osram, pentru colaborare la fabricarea pieselor de iluminat pentru mașini. Potrivit sursei citate, înțelegerea prevede înființarea unei divizii speciale la Iași („Continental Lighting”) în incinta centrului de cercetare și dezvoltare din bdul. Poitiers.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top